Spectacolele „Simfonia Campionilor” din 17 şi 18 august vor fi acompaniate de show-uri inedite cu drone

Spectacolele “Simfonia Campionilor” de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, din serile de 17 şi 18 august, vor fi acompaniate de show-uri inedite de drone, care vor recrea vizual disciplinele olimpice în care România a excelat de-a lungul timpului.

După succesul show-urilor similare din weekendul 26-27 iulie, la care au participat peste 55.000 de persoane, Apa Nova a decis să răspundă entuziasmului şi cererii publicului, organizând în 17 şi 18 august încă două show-uri cu drone, după spectacolele de apă, muzică şi lumini.

Acestea vor implica 150 de drone care vor zbura la o înălţime de peste 100 de metri, oferind o experienţă vizuală de neuitat.

Programate în fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică, spectacolele de apă, muzică şi lumini de la Fântânile Urbane au o durată de aproximativ 45 de minute şi încep, în luna august, la ora 21:00.

Accesul este gratuit pentru toţi vizitatorii.

În zilele şi intervalul orar al spectacolelor, traficul rutier este restricţionat pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântânilor).

UPDATE – ANM – Valul de căldură se extinde marţi şi miercuri. Mai multe regiuni, inclusiv Bucureştiul, intră marţi sub avertizare cod portocaliu de caniculă/ Avertizările, prelungite şi pentru joi – HARTA

ANALIZĂ Asociaţia Energia Inteligentă: Evoluţiile bursiere arată tendinţe de creştere a preţului la gaze, consumatorul final va achita cu până la 0,5% preţuri mai mari până la 31 martie 2025 şi cu până la 26% mai mari după 1 aprilie 2025