La începutul meciului cu Amanda Anisimova de pe terenul 15, jucătoarea în vârstă de 30 de ani s-a plâns direct arbitrului de un spectator, pe care l-a descris drept „nebun” şi „periculos”.
Un purtător de cuvânt al clubului a declarat că problema a fost „rezolvată”.
Putinţeva şi-a exprimat prima dată îngrijorarea în timpul unei schimb dintre game-uri, când era condusă cu 3-0 în primul set.
“Puteţi să-l scoateţi afară, nu am de gând să continui să joc până nu pleacă. Aceşti oameni sunt periculoşi, sunt nebuni”, a spus ea.
Ea a fost apoi văzută arătând spre o zonă din mulţime şi a descris persoana ca fiind îmbrăcată în verde.
Arbitrul de scaun a coborât pe teren şi a vorbit cu trei membri ai personalului de securitate.
Când Putinţeva a fost anunţată că jocul va fi reluat, ea a fost auzită spunând că nu vrea să o facă până când securitatea nu se ocupă de problemă.
„Scoateţi-l afară, pentru că poate are un cuţit”, a spus ea.
Putinţeva a fost extrem de afectată şi a pierdut meciul, scor 0-6, 0-6, în 45 de minute.
Ea nu a vorbit cu presa după meci.
„În urma unei plângeri privind comportamentul unui spectator la meciul de pe terenul 15, arbitrul de scaun a informat securitatea şi problema a fost rezolvată”, a declarat un purtător de cuvânt al All England Lawn Tennis Club (AELTC) pentru BBC Sport:
Anisimova, între timp, a declarat pentru BBC că ea credea că spectatorul a spus ceva „când [Putinţeva] era pe cale să servească” şi a adăugat: „Sunt sigură că am fost protejate”.
Ojito a lo que pasó en la Cancha 15????
Yulia Putintseva???????? detuvo su partido en #Wimbledon por un incidente con un aficionado
“¿Lo pueden sacar? No voy a continuar hasta que se vaya. Esta gente es peligrosa… ¿Cuando va a venir seguridad? Sáquenlo, tal vez tiene un cuchillo” pic.twitter.com/U7RT3YdrBA
— Iván Aguilar (@ivabianconero) June 30, 2025


