Ajuns la Dinamo în sezonul 1991-1992, Rinus Israel a intrat în istoria fotbalului românesc ca primul tehnician străin după Revoluție. Sub conducerea sa, „câinii roșii” au cucerit titlul de campioni fără nicio înfrângere, având cele mai multe victorii (21), cele mai multe goluri marcate (76) și cea mai solidă defensivă (23 de goluri primite). Dinamo a terminat acel sezon la șapte puncte în fața Stelei, într-o perioadă în care victoria aducea doar două puncte, conform Gsp.ro.
Israel a lucrat în acel sezon cu Florin Halagian și Viorel Hizo ca antrenori secunzi, iar Vasile Ianul era președintele clubului.
În cariera sa de jucător, Rinus Israel a fost căpitanul echipei Feyenoord Rotterdam, cu care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1970, după o finală dramatică contra lui Celtic, disputată la Milano. A marcat golul egalizator și a pasat decisiv pentru golul victoriei, devenind primul fotbalist olandez care ridică trofeul suprem al fotbalului european de club.
Cu Feyenoord a mai cucerit:
3 titluri de campion al Olandei,
Cupa UEFA în 1974.
A evoluat în 47 de meciuri pentru naționala Olandei și a făcut parte din echipa care a jucat finala Cupei Mondiale din 1974. Acel meci contra Germaniei de Vest a fost și ultimul în tricoul „Portocalei mecanice”.
Ca antrenor, Rinus Israel și-a lăsat amprenta în mai multe colțuri ale lumii:
Campion cu Dinamo București (1992),
Campion în Emiratele Arabe Unite cu Al-Wahda (2001),
Promovare în Eredivisie cu ADO Den Haag (2003).
După retragerea din activitate, a fost consilier tehnic și a lucrat în dezvoltarea tinerilor fotbaliști olandezi.
Mesaje emoționante din partea familiei
Vestea morții sale a fost confirmată de familia sa pe Facebook. Nepotul său, Davey de Haze, a scris un mesaj profund:
„Dragă bunicule, ai luptat până la final, dar nici măcar tu nu ai putut câștiga această luptă imposibilă. Sunt atât de mândru de tine, o să-mi lipsești enorm. Mulțumesc pentru tot. Te voi iubi mereu.”
La rândul ei, nepoata sa Rachel de Haze, fostă jucătoare de handbal, a transmis:
„Pentru totdeauna… O să-mi fie dor de tine, dragul meu.”