Producătorii auto europeni trebuie să vândă mai multe vehicule electrice (EV) pentru reducerea emisiilor de CO2 sau riscă amenzi, în contextul eforturilor blocului comunitar de a limita efectele catastrofice ale schimbărilor climatice. Industria auto a obţinut mai mult pentru pentru a se conforma normelor iar amenzile vor ţine cont de emisiile din perioada 2025-2027, faţă de nivelul din 2025 prevăzut iniţial, potrivit Agerpres.
Obiectivele încă nu pot fi îndeplinite de producătorii auto, iar Stellantis s-ar putea confrunta cu amenzi de până la 2,5 miliarde de euro “în următorii doi-trei ani”, a avertizat Jean-Philippe Imparato. Acesta a explicat că, fără schimbarea semnificativă a reglementărilor până la finalul anului, “va trebui să luăm decizii dure”.
Stellantis fie va trebui să dubleze vânzările EV, ceea ce este imposibil, foe să reducă producţia de maşini pe benzină şi motorină, astfel încât să îmbunătăţească mixul energetic al flotei sale în favoarea modelelor electrice, susţine directorul subsidiarei europene. Acesta a adăugat: “Am două soluţii: fie forţez segmentul EV, fie renunţa la vehicule alimentate cu motoare cu combustie internă (ICE). Şi, prin urmare, închid fabrici”, posibil uzina Atessa din Italia.