Petrolul Ploiești l-a transferat pe croatul Franjo Prce

#image_title

“FC Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu fundaşul croat Franjo Prce, cel care a semnat cu clubul nostru un angajament în vigoare pentru următoarele două stagiuni. Prce a ajuns, aseară, în cantonamentul de la Rogla, la trei zile distanţă după ce a bifat 90 de minute în campionatul din Kazakhstan, pentru fosta sa echipă, Okzhetpes”, se menţionează pe site-ul citat.

Născut în Bosnia, dar având cetăţenie croată, Prce joacă pe postul de fundaş central şi s-a format la academia clubului Hajduk Split, înainte de a face pasul, în 2014, la gruparea italiană Lazio Roma. A jucat ulterior la Salernitana, Brescia, NK Istra, Omonia Nicosia, Karpati Lvov, NK Varazdin, Slaven Belupo, East Bengal, FC Koper, Spartak Varna şi Okzhetpes.

Franjo Prce este al patrulea transfer al echipei Petrolul Ploieşti în această vară, după portarul Stefan Krell (Unirea Slobozia), mijlocaşului francez Brahima Doukansy (Nîmes Olympique) şi mijlocaşul Miguel Estefano Constantinescu (FCU Craiova).

Leviatan Group, partener al Atlantic Council Romania

Percheziţii ale poliţiştilor Capitalei într-un dosar de înşelăciune şi fals/ Prejudiciul cauzat unor societăţi comerciale depăşeşte 1,2 milioane de lei/ Angajatul unei firme, acuzat de aceste infracţiuni, a fost reţinut