Premierul Ilie Bolojan susţine că, în ultimii ani, a fost o competiţie de inventat sporuri, iar acest lucru a creat inechităţi.
”Am constatat că, în aceşti ani, printr-o inventivitate legislativă, avem zeci de sporuri în sectorul public. A fost o competiţie de inventat sporuri, de la spor de confidenţialitate, de solicitare neuropsihică, la spor de condiţii vătămătoare. Nici asta nu ar fi o problemă dacă ar fi fost aplicate corect. Dar a început să se abuzeze”, a declarat Ilie Bolojan la Antena3
Acesta a explicat cum s-a ajuns în această situaţie: ”Dacă ai văzut că un vecin a luat o pensie de handicap, deşi îl vezi că este întreg cum ai rezolvat această problemă? Pentru că ai urmat un procedeu. Păi dacă instituţia aia şi-a rezolvat nişte sporuri de antenă, hai să ne rezolvăm şi noi. Am ajuns ca de aceste sporuri nu să se uzeze, ci să se abuzeze”.
Potrivit premierului, avem instituţii cu sporuri în cascadă, care şi-au dublat salariul de bază.
”Asta a creat o grămadă de inechităţi”, a explicat Bolojan.
Pe de altă parte, el a afirmat că degeaba reduci o singură cheltuială azi, pentru că ”dacă nu este structurală, va reveni de anul viitor acolo”.
Ilie Bolojan consideră că în România există un sector public prea mare în raport cu numărul de cetăşeni care lucrează în economia reală.