Cel puţin o persoană arestată, suspectată de o legătură cu moartea actorului Matthew Perry prin supradoză

Poliţia din California a arestat joi cel puţin o persoană în cadrul anchetei cu privire la moartea în urma unei supradoze a actorului Matthew Perry, declară surse din cadrul poliţiei posturilor americane NBC News şi ABC News, relatează AFP.

Actorul din Friends, în vârstă de 54 de ani, care-l juca pe Chandler Bing, a murit în jacuzzy, în locuinţa din California, în octombrie 2022.

În urma autopsiei, biroul medicului legist din comitatul Los Angeles a atribuit moartea unor efecte acute ale ketaminei.

Ketamina este un anesteziant – deturnat uneori în scopuri stimulante sau euforizante – pe care Matthew Perry şi-l administra prin perfuzie în tratarea unei depresii şi anxietăţi de care suferea.

ANCHETA CONTINUĂ

În mai, Poliţia din Los Angeles anunţa că continiă să ancheteze circumstanţele morţii actorului şi că se concentra asupra originii ketaminei consumate.

Potrivit ABC News şi TMZ, mai multe persoane au fost arestate joi.

TMZ evocă arestarea a cel puţin unui medic.

Acuzaţiile urmau să fie anuţate mai târziu, într-o conferinţă de presă a procurorului Los Angelesului şi unui reprezentant al Departamentului american însărcinat cu lupta împotriva drogurilor (DEA), potrivit ABC News.

Matthew Perry lupta de mai mulţi ani împotriva unei adicţii de analgezice şi alcool.

În memoriile sale, publicate anul trecut, el mărturisea că a urmat 65 de şedinţe de sevraj şi că a cheltuit peste nouă milioane de dolari.

El a fost supus mai multor operaţii chirurgicale legate de probleme de adicţie de droguri, inclusiv o intervenţie de şapte ore la colon, în 2018.

El a spus într-o zi că ”trebuia să fiu mort”.

Tenis: Alexander Zverev s-a calificat în optimi la Cincinnati Open

Persoană lovită de fulger în Masivul Căpăţânii, recuperată de salvamontişti din Gorj şi Vâlcea