Magazinele PPC Energie găzduiesc 80 de puncte de adăpostire pe timp de caniculă

#image_title

Toate cele 80 de magazine PPC Energie din Bucureşti şi întreaga ţară pot fi folosite în această perioadă caniculară drept puncte de adăpostire de către orice persoană care suferă de stres termic, a anunţat vineri compania.

Conform sursei citate, în interiorul magazinelor PPC Energie, atât persoanele cât şi animalele de companie care le însoţesc se vor putea odihni şi hidrata pentru a preveni eventuale probleme fizice cauzate de temperaturile ridicate.

“În această perioadă de caniculă este necesar să ne protejăm pe noi şi cei dragi nouă, şi în special pe cei vulnerabili, ca urmare a vârstei sau condiţiei medicale. Uneori nu putem evita deplasările prin oraş şi ne putem regăsi într-o situaţie de disconfort termic, moment în care avem nevoie de un spaţiu sigur şi răcoros, în care să ne putem hidrata corespunzător. Cei care se vor adăposti în magazinele PPC au acces şi la platforma fiipregatit.ro a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, unde pot găsi ghidul cu sfaturi pentru siguranţă pe timp de caniculă”, a declarat Ionuţ Dună, director general PPC Energie, citat într-un comunicat.

Potrivit secretarului de stat în MAI, şeful Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, colaborarea dintre DSU şi actualul PPC, începută în 2020 prin semnarea unui protocol, a permis dezvoltarea unor proiecte cu impact direct asupra siguranţei cetăţenilor.

“Printre acestea se numără instruirea personalului PPC în acordarea primului ajutor, dar şi realizarea Ghidului de siguranţă în domeniul electricităţii, disponibil pe Platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă – fiipregatit.ro. În această perioadă, marcată de temperaturi caniculare, continuăm parteneriatul prin amenajarea unor puncte de adăpost pe timp de caniculă în mai multe magazine PPC, oferind astfel cetăţenilor spaţii sigure şi răcoroase. Salutăm implicarea constantă a societăţii civile în sprijinul comunităţii şi încurajăm astfel de iniţiative. Protejarea vieţii şi siguranţa populaţiei rămân priorităţile noastre esenţiale”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit sursei citate, clienţii PPC au posibilitatea de a folosi canalele digitale de comunicare, de primire şi de plată a facturii, precum şi contractarea online, pentru a evita deplasările în perioadele cu temperaturi ridicate.

Astfel, indexul de energie electrică sau gaz poate fi transmis online folosind secţiunea Index din cadrul aplicaţiei myPPC sau de pe pagina web a companiei.

PPC are cea mai extinsă reţea de magazine ale unui furnizor de energie la nivel naţional, cu 80 de magazine prezente în toată ţara.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Zelenski a ‘explodat’ după ultimul atac al Rusiei: ‘Masiv şi cinic, o noapte brutală şi de insomnie! Unul dintre cele mai ample atacuri aeriene!’

UPDATE – Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda