Ministrul Educației vrea să elimine 900 de directori de școli din sistem

#image_title

Prin implementarea acestei măsuri, 900 de directori de şcoli ar urma să revină la catedră. Alte măsuri de eficientizare a sistemului vizează posibilitatea ca numărul elevilor de la clase să crească.

”Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică de la 300 la 500. Acum sistemul este foarte fragmentat de multe ori. Avem foarte multe unităţi şcolare mici. Şi atunci dacă facem acest lucru, spre exemplu, mai eliberăm în jur de 900 de poziţii de director. Ei nu rămân pe drumuri, că ei sunt profesori, practic se întorc la predare. Dar reuşim să concentrăm zonele astea educaţionale ca sistemul să nu fie foarte fragmentat”, a declarat Daniel David într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24, informează News.ro.

El a precizat că, în acelaşi timp, tot raportându-se la practici europene, încearcă să crească numărul minim şi numărul maxim de copii într-o clasă, neieşind din nişte zone psiho-pedagogice.

”Fiindcă noi am făcut în 2023 nişte modificări prin care am ţintit nişte lucruri, cum să spun, foarte aproape de ideal, în condiţiile în care ţara nu îşi permitea şi nu îşi permite aceste lucruri”, a mai declarat Daniel David.

Ministrul a explicat că, în prezent, numărul de elevi acceptat într-o clasă variază, în funcţie de situaţie între 10 şi 24 şi se are în vedere creşterea cu doi a numărului de elevi acceptaţi într-o clasă, iar în situaţii excepţionale şi „cu justificări foarte clare” numărul poate creşte şi mai mult, cu încă patru elevi, dar nu peste 30.

”Acum avem situaţii ,ciudate. De exemplu, până acum puteai să aduci peste numărul maxim, doi copii. Dacă aveai trei, făceai două clase. Când ai făcut 2 clase, ai dublat numărul de norme. Şi ajungem iarăşi să avem o mulţime de cheltuieli în sistem pe care nu le putem susţine”, a explicat Daniel David.

UPDATE – Supercupa României – FCSB şi CFR Cluj se află la egalitate, scor 0-0, la pauză

Marea Britanie şi-a restabilit relaţiile cu Siria, odată cu vizita ministrului de externe la Damasc