Patru răniţi, după ce un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers iar maşina s-a izbit violent de un cap de pod

#image_title

Accidentul rutier a avut loc duminică seară pe drumul judeţean 546, în localitatea Beciu din judeţul Teleorman. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a intrat într-un cap de pod. La faţa locului au fost trimise trei echipaje medicale, care au găsit patru persoane rănite.

Victimele care au vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, erau conştiente şi cooperante, neîncarcerate, însă au suferit traumatisme cranio-faciale şi la membre, transmite ISU Teleorman.

Acestea au primit primul ajutor la locul accidentului, după care fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanţă şi SMURD, fiind transportate la Spitalul Caritas din municipiul Roşiorii de Vede.

Ministrul Economiei: Sunt şefi de companii de stat cu salarii de 50.000 de lei brut. Şi-au betonat un contract cu nişte valori extrem de scăzute, pe care le îndeplinesc doar dacă se uită dimineaţa pe geam din birou

Situație incredibilă într-un sat din România: 50 de minore sunt gravide. Ce spun autoritățile care au aflat din presa despre acest caz