UPDATE – Bărbatul găsit inconştient într-o toaletă din Braşov şi-a revenit, dar nu a putut fi audiat/ El este medic la Spitalul Militar Central. Spitalul a făcut verificări şi din stoc nu lipseşte substanţa pe care acesta ar fi folosit-o

Bărbatul găsit inconştient într-o toaletă din Braşov, care ar fi iubitul uneia dintre doctoriţele arestate în dosarul ”Sfântul Pantelimon”, şi-a revenit, este conştient, dar nu a putut fi audiat. Anchetatorii au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă. El şi-a administrat o perfuzie, arată date din anchetă. Bărbatul este medicul anestezist Cristian Laurenţiu Pleşa, care lucrează la Spitalul Militar ”Carol Davila” din Capitală şi la clinici private. Oficiali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au declarat că Spitalul Militar a făcut verificări şi din stocurile unităţii medicale nu lipsesc doze din substanţa pe care acesta a folosit-o în perfuzia pe care şi-a administrat-o.

Bărbatul care a fost găsit inconştient, vineri, într-o toaletă publică din Piaţa Sfântul Ioan din municipiul Braşov ”cel mai probabil şi-a administrat o perfuzie cu o substanţă de uz medical”, arată date din ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

”Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov pentru a primi îngrijirile medicale necesare, ulterior fiind transferat la Spitalul Militar din Braşov. În prezent, persoana este conştientă, însă nu a putut fi audiată de organele de Poliţie”, a declarat, sâmbătă, prim procurorul Anca Loredana Gheorghiu. 
 

Anchetatorii afirmă că, în condiţiile în care alături de bărbat a fost găsit şi un ecuson de medic de Anestezie-Terapie Intensivă, nu exclus posibilitatea ca acesta să fie medic. 
 
”În urma verificărilor preliminare efectuate, face precizarea că este posibil ca bărbatul în vârstă de 53 de ani să aibă calitatea de medic ATI, având în vedere că asupra sa a fost găsit un ecuson în acest sens”, a precizat procurorul. 
 
Cercetările în acest caz continuă, fiind deschis dosar penal in rem, care vizează infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
 
Surse locale susţin că bărbatul ar fi iubitul uneia dintre doctoriţele inculpate în dosarul care vizează moartea unui pacient în secţia de terapie intensivă a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

Bărbatul găsit inconştient într-o toaletă publică din Braşov este medic la Spitalul Militar Central. Spitalul a făcut verificări şi din stoc nu lipseşte substanţa pe care acesta ar fi folosit-o

Campionul mondial Julian Alvarez îşi explică trecerea de la Manchester City la Atletico Madrid: Aveam nevoie de o nouă provocare