Traficul pe DN 10, blocat în judeţul Braşov în urma unui accident. Patru persoane primesc îngrijiri medicale

Traficul pe DN 10 este blocat, sâmbătă după-amiază, la kilometrul 127, în judeţul Braşov, în urma unui accident. La ora transmiterii acestei ştiri, patru persoane implicate în evenimentul rutier primesc îngrijiri medicale.

Accidentul a avut loc în zona localităţii Teliu, judeţul Braşov, la kilometrul 127 al DN 10. 

 
”În accident au fost implicate 2 autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea, patru persoane, ocupanţi ai vehiculelor, beneficiază de îngrijiri medicale. La locul incidentului sunt direcţionate echipaje ale poliţiei, acestea urmând a efectua cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care acesta produs”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Braşov.

 
La ora transmiterii acestei ştiri, drumul naţional 10 este blocat în zona accidentului.
 
Circulaţia va fi reluată după finalizarea cercetărilor şi îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.

Giurgiu: Un incendiu de vegetaţie uscată a afectat două gospodării. O femeie de 91 de ani, evacuată de pompieri dintr-o locuinţă

Cel puţin 15 palestinieni ucişi într-un atac israelian în centrul Gazei, spune agenţia WAFA