Turcia: noi incendii de vegetaţie parţial controlate în Izmir

Noi incendii au izbucnit şi au fost parţial controlate sâmbătă seară, în provincia Izmir, al treilea cel mai populat oraş din Turcia, situat pe coasta de vest a ţării, au anunţat autorităţile turce, citate de AFP.

Incendii de vegetaţie au izbucnit în districtele Menderes, Bayindir, Tire şi în staţiunea balneară Cesme, a anunţat primarul din Izmir, Cemil Tugay, adăugând că pompierii au controlat flăcările în Cesme.

Incendiul care ameninţă Izmirul de trei zile a fost, de asemenea, parţial ţinut sub control, în ciuda unor focare persistente în zonele forestiere. „Prietenii noştri au depus atât de mult efort în lupta cu flăcările. Putem spune că aceste incendii au pierdut din viteză”, a declarat Ibrahim Yumakli, ministrul agriculturii şi silviculturii, referindu-se la Izmir şi la alte trei oraşe din nordul şi vestul Turciei afectate de incendii.

Pentru a veni în ajutorul aliatului său, Azerbaidjanul a trimis un avion bombardier cu apă în Turcia, a anunţat preşedinţia turcă.

Şapte persoane suspectate de legături cu izbucnirea incendiilor de vegetaţie au fost arestate în provincia Izmir, a anunţat ministrul turc de interne Ali Yerlikaya.

Mai multe clădiri şi vehicule din zona industrială din Örnekköy, un cartier de la periferia nordică a oraşului Izmir, au fost carbonizate, a anunţat AFP în cursul zilei. Fumul gri continua să se ridice în spatele zonei industriale, unde pompierii încercau încă să ţină flăcările sub control.

„Toată lumea munceşte din greu. Sunt în prezent la a 36-a oră de serviciu (…) Putem spune că incendiul este parţial sub control”, a declarat Arjin Erol, un pompier din Izmir.

Mai multe animale au pierit în incendiu, deşi nu au fost raportate victime umane. Şaisprezece clădiri au fost afectate de incendiu, care a afectat 78 de persoane, dintre care 29 au trebuit să fie spitalizate, a anunţat Ministerul turc al Sănătăţii.

900 de locuitori din cele cinci cartiere afectate au fost evacuaţi în cursul nopţii, a declarat ministrul de interne.

„Suprafaţa totală afectată este de aproximativ 1.600 de hectare”, a declarat Ibrahim Yumakli, ministrul Agriculturii şi Pădurilor. Intervenţia în punctul în care a izbucnit incendiul este dificilă din cauza „văilor abrupte”, a adăugat ministrul.

Izbucnit joi seară, incendiul de vegetaţie s-a extins rapid spre zonele rezidenţiale din cauza vântului care a atins 50 km/h în cursul zilei. Pompierii au fost trimişi din mai multe oraşe turceşti, în timp ce armata şi poliţia au fost mobilizate.

Alte cinci incendii continuă să devasteze zone forestiere din alte oraşe turceşti, inclusiv Bolu (nord-vest) şi Aydin (vest).

Incendiul din Izmir este cel mai mare incendiu din vara anului 2024 din Turcia, ameninţând zonele urbane.

Cincisprezece persoane au fost ucise în iunie într-un incendiu de vegetaţie la Mardin, în sud-estul Turciei.

Accident spectaculos pe DN 15D, în Vaslui – Un autoturism s-a răsturnat, un bărbat fiind prins sub acesta/ Un adolescent a povestit că s-a aruncat din maşină/ Ambii au fost transportaţi la spital

Jocul video Fortnite a devenit disponibil pe iPhone-uri în Uniunea Europeană şi pe telefoanele cu sistemul Android la nivel global