Guvernarea scârțâie deja?! Raluca Turcan: ‘PSD guvernează dimineața și face opoziție seara’

#image_title

Tensiuni tot mai mari în coaliția de guvernare după ce premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe un pachet de măsuri fiscale contestat dur de liderii PSD. Deputatul PNL Raluca Turcan critică reacțiile social-democraților, acuzând dublul limbaj politic, în timp ce Sorin Grindeanu și Paul Stănescu reclamă că propunerile PSD au fost ignorate, iar responsabilitatea guvernării nu poate însemna doar figurație.

Deputatul PNL Raluca Turcan susține că reacțiile PSD la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea sunt greu de înțeles.

„Ele aduc aminte de o practică anterioară când PSD reușea, în aceeași zi, să fie dimineața la guvernare și seara, la televizor, în opoziție. E firesc să existe discuții și nuanțe în interiorul unei coaliții, dar responsabilitatea guvernării presupune coerență – în decizii, în discurs și față de oameni. Cu atât mai mult cu cât decizia pe forma finală a pachetului nu a fost luată în Modrogan, ci în coaliția formată din 4 partide”, scrie marți pe Facebook Raluca Turcan.

El susține că PSD ar trebui să spună clar: „vrem să mergem mai departe împreună sau alege să-și asume oficial un alt rol?”.

„Acest gen de comportament a fost deja sancționat de români la urne. Oamenii nu mai acceptă dublul limbaj și jocurile de fațadă. Dacă cineva își imaginează că astfel poate deveni mai popular sau va crește în sondaje, realitatea le va demonstra exact contrariul. E timpul pentru maturitate politică și sinceritate – nu pentru reveniri la reflexe pe care le-am văzut și care nu au funcționat nici atunci”, adaugă Turcan.

Doar o singură propunere a PSD a fost aprobată și ar fi bine să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, a spus liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, despre primul pachet cu măsuri fiscale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Blocul Naţional Sindical a decis calendarul protestelor faţă de măsurile de austeritate: Nu acceptăm ca salariaţii, din public şi privat, să plătească din nou preţul incompetenţei şi risipei / Joi va fi pichetat Ministerul Finanţelor

Fermierii mai au de așteptat. Schemele de ajutor de minimis pentru susținerea producției de usturoi și cartof, reprogramate