Tribunalul Prahova a decis când judecă contestația DNA la cererea de eliberare a Elenei Udrea

#image_title

Dosarul în care Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată a Elenei Udrea a fost înregistrat la Tribunalul Prahova marţi, 8 iulie. Termenul de judecată în acest dosar a fost stabilit de instanţă pentru 17 iulie.

Decizia de liberare condiţionată a Elenei Udrea a fost dată de Judecătoria Ploieşti pe 1 iulie, în timp ce fostul ministru se afla la spital, unde fusese supus unei intervenţii chirurgicale.

DNA s-a opus liberării condiţionate, invocând gravitatea faptelor dar şi încercările Elenei Udrea de a se sustrage rigorilor legii după anchetele care o vizau au fost demarate.

Elena Udrea a început executarea pedepsei de 6 ani de închisoare primite în Dosarul Gala Bute la 16 iunie 2022 şi aceasta ar urma să se încheie, la termen în data de 28 august 2027.

UPDATE DN 1, blocat în zona gării din staţiunea Sinaia, după ce mai mulţi copaci au căzut pe şosea/ Furtuna de un sfert de oră a provocat pagube însemnate şi a lăsat o parte a oraşului fără curent electric / Şi traficul feroviar este oprit – VIDEO

Guvernul Bolojan e tot mai strâns în corzi: Anamaria Gavrilă anunță că POT semnează și votează moțiunea de cenzură a AUR