Dr. Adina Alberts: Loţiunea de protecţie solară, pansamentele sterile şi dezinfectanţii – nelipsite din bagajul de vacanţă

#image_title

În plin sezon estival, medicul ne îndeamnă să privim trusa medicală nu ca pe o corvoadă, ci ca pe o plasă de siguranţă, o investiţie minimă într-un concediu fără complicaţii.

“Perioada vacanţelor şi a concediilor ne schimbă priorităţile, starea de spirit, tonusul. Nu doar programarea vacanţei, alegerea destinaţiei, a hotelului, a pălăriei de plajă preferate sau a tenişilor cei mai comozi pentru drumeţie ne preocupă în această perioadă, ci şi strecurarea în bagaje a unei truse medicale minimale, care să ne însoţească. Indiferent că destinaţia noastră este la munte, la mare, în deltă, în ţară sau în afara ţării, pentru a preveni orice situaţie neplăcută care poate apărea şi care ne poate perturba zilele de tihnă, de relaxare, de odihnă şi bucurie, trebuie să păstrăm un spaţiu în bagaj pentru o trusă medicală echipată în funcţie de componenţa familiei, de tipul de afecţiuni cronice ale membrilor acesteia şi de particularităţile destinaţiei”, explică dr. Alberts.

Iar în această perioadă, din niciun bagaj, indiferent de destinaţie, nu ar trebui să lipsească loţiunile de protecţie solară, loţiunile dezinfectante şi pansamentele sterile. Dar o trusă completă înseamnă mai mult decât o simplă colecţie de pastile. Este, în viziunea Adinei Alberts, o colecţie atent gândită de produse care să răspundă celor mai comune riscuri de vacanţă.

Astfel, pe lângă medicamentele prescrise de medic în cazul bolnavilor cronici, este indicat ca trusa medicală pentru vacanţă să conţină şi o serie de medicamente cumpărate fără reţetă, indicate în caz de afecţiuni minore. Antiinflamatoarele şi antipireticele, precum ibuprofenul sau paracetamolul, sunt utile în caz de febră sau diverse inflamaţii. În cazul celor mici, siropurile corespunzătoare vârstei trebuie să fie la îndemână. Dacă destinaţia presupune călătorii lungi, nu trebuie uitate medicamentele împotriva răului de mişcare.

Medicul avertizează şi asupra importanţei antihistaminicelor, esenţiale în caz de înţepături de insecte sau reacţii alergice neaşteptate. Pentru cei care călătoresc în zone cu multă vegetaţie sau climă umedă, un spray repelent este mai mult decât util: devine o barieră împotriva disconfortului şi, uneori, a pericolului.

Nici eventualele probleme digestive nu trebuie ignorate, mai ales dacă suntem predispuşi la indigestii ori avem parte de mese copioase, caz în care enzimele digestive pot ajuta. Dr. Alberts recomandă şi includerea unor antispastice, antidiareice, dar şi remedii precum dezinfectante urinare cu albastru de metilen, pentru infecţii urinare minore care ar putea apărea în urma expunerii prelungite la umezeală, un risc frecvent în cazul femeilor.

Nu trebuie uitate nici produsele de uz extern: creme calmante pentru arsuri solare sau loţiuni care reduc mâncărimea provocată de înţepături. Pentru afecţiuni dermatologice, o cremă cu acţiune combinată, antifungică şi antibacteriană, este de preferat.

La fel de utile sunt picăturile pentru ochi şi bomboanele antitusive, mai ales dacă destinaţia implică expunere la aer condiţionat sau medii uscate. Iar pentru cei care merg pe variante naturiste, ceaiurile şi uleiurile esenţiale pot reprezenta o soluţie la îndemână. În funcţie de afecţiuni, plante medicinale de muşeţel, care este dezinfectant şi antiinflamator, sunătoare, un bun somnifer, tranchilizant şi anxiolitic, pelin dulce, cu efect antiviral, antiinfecţios, repelent şi cimbrişor, cu efect coleretic, digestiv, antitusiv. Câteva pliculeţe din fiecare ar putea fi de ajuns.

În ceea ce priveşte femeile însărcinate, trusa medicală nu necesită produse speciale, dar trebuie completată cu medicaţia recomandată de medicul curant şi adaptată la nevoile personale, spune medicul.

entru vacanţele în zone cu risc endemic de malarie, pregătirea trebuie făcută din timp.

“Dacă ne-am propus să călătorim în zone endemice de malarie, o schemă de încărcare cu hidroxiclorochină ar fi de bun augur. Consultaţi medicul de familie, pentru a şti cum să faceţi acest lucru. De regulă, cu două – trei săptămâni înainte de a pleca, se administrează doze controlate de Plaquenil sau altele asemenea, dozat în funcţie de numărul de kilograme, pentru a face faţă cu brio riscului de a contracta malaria”, este de părere Adina Alberts.

Nelipsită însă din trusa de vacanţă ar trebui să fie vitamina C, putându-se dovedi un scut discret, dar puternic în diverse situaţii, de la simpla răceală, până la neutralizarea toxicităţii clorului din piscină, mai ales în cazul copiilor.

“Tubul de vitamina C efervescentă ne poate ajuta să petrecem timp minunat în vacanţă, fără risc de răceli sau viroze de vară. Vitamina C blochează radicalii liberi de oxigen, aşadar e utilă şi în caz de expunere îndelungată la soare sau după consumul de alimente bogate în nitraţi. De asemenea vitamina C ajută la eliminarea clorului din apa de baie, deoarece neutralizează toxicitatea acestuia, mai ales în cazul copiilor. Se pot prepara soluţii cu care să te clăteşti pe piele după ce ieşi din piscină”, susţine medicul.

În concluzie, o vacanţă reuşită nu înseamnă doar o destinaţie bine aleasă sau un hotel confortabil, ci şi o minimă prevenţie în faţa posibilelor neplăceri. Cu o trusă medicală bine pregătită, adaptată nevoilor fiecărei familii, putem evita drumurile la farmacie sau, mai rău, la spital, şi ne putem bucura cu adevărat de fiecare zi de concediu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Avocatul din cercul lui Georgescu, acuzat de agresiune sexuală, rupe tăcerea: Sunt o victimă

Christian Horner a fost concediat de echipa de Formula 1 Red Bull