Colegiul Medicilor din România (CMR) atacă dur conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală, despre care susţine că „a încălcat în mod grav” dreptul la un proces echitabil al celor două doctoriţe inculpate în dosarul privind decesele suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon, atunci când a prezentat un raport care arată că, în proporţie de 99% pacientul a cărui moarte este anchetată a decedat ca urmare a reducerii dozei de noradrenalină. CMR face trimitere la cazuri în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a criticat modul în care este reglementată activitatea de medicină legală în România şi modul în care funcţionează relaţia dintre aceasta şi sistemul judiciar.
”Prin modul în care conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală a prezentat în spaţiul public concluziile unui raport medico-legal efectuat într-o anchetă în curs, fără a respecta dreptul celor doi medici de a face obiecţiuni la concluziile raportului medico-legal, şi expunând public procentul de vinovăţie de 99%, a încălcat în mod grav drepturile medicilor inculpaţi la un proces echitabil, cu nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, atât timp cât cauza este nefinalizată, la acest moment, cu un rechizitoriu de trimitere în judecată, şi a realizat o nepermisă hotărâre de condamnare în spaţiul public a medicilor anchetaţi, în contradicţie cu normele deontologice profesionale, antepronunţându-se în dosar”; se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de CMR.
Instituţia consideră că ,prin comunicatul transmis, conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală încalcă ghidul de bună practică, la nivel european, pentru evaluarea malpraxisului, la care documentul face trimitere, dând „verdicte pripite”.
„În plus, CMR remarcă ignorarea unui pas obligatoriu, aşa-numitul „Step 2”, din ghidul invocat (pagina 549), ce recomandă, clar, ca medicul legist să se consulte cu unul sau mai mulţi specialişti, înaintea emiterii unor concluzii, fie ele şi preliminare. În contextul opiniilor medicale emise de medici de Anestezie şi Terapie Intensivă, din România şi din alte ţări europene, precum şi de către Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, care impun reanalizarea suspiciunilor rezonabile de săvârşire a infracţiunii de omor cu premeditare, Colegiul Medicilor din România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la caracterul disproporţionat al măsurii privative de libertate, considerând că există şi alte măsuri care pot elimina orice stare de pericol pentru ordinea publică şi apelând, totodată, la toate instrumentele legale existente, pe care justiţia le consideră utile, pentru a evita condamnările publice şi emiterea de concluzii înainte de finalizarea procedurii legale”, mai transmite Colegiul Medicilor.
Reprezentanţii medicilor fac trimitere în comunicatul dat publicităţii luni, la o serie de decizii prin care CEDO critică România pentru modul în care funcţionează sistemul de medicină legală în raport cu autorităţile judiciare.
„CEDO a criticat modalitatea în care sunt reglementate expertizele medicale în România. De exemplu, în cauza „Eugenia Lazăr v. România”, 32146/05, CEDO a criticat aspecte precum imposibilitatea obţinerii unei noi expertize medicale atunci când există deja un aviz al Comisiei superioare medico-legală. În această cauză, cu referire la art. 28 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 1/2000, CEDO a stabilit că simpla existenţă, în legislaţia naţională, a dispoziţiilor care autorizează instituţiile de medicină legală competente să emită avize care să eludeze cererile autorităţilor judecătoreşti şi să refuze astfel să coopereze cu ele, de fiecare dată când nevoile anchetei impun acest lucru, nu este conformă cu principala obligaţie a statului, de a garanta dreptul la viaţă, prin instituirea unui cadru juridic şi administrativ eficient, care să permită stabilirea cauzei decesului. În acest dosar, parchetele au încercat, în repetate rânduri, să clarifice întrebări esenţiale cu privire la anchetă. Totuşi, toate încercările s-au lovit de rezistenţa instituţiilor de medicină legală, care au refuzat să răspundă la întrebările parchetelor, făcând trimitere la dispoziţiile speciale ale Regulamentului de aplicare a OG nr. 1/2000 care, în opinia lor, le împiedicau să accepte noi expertize dispuse de parchet. Acest aspect a fost considerat de CEDO în totalitate contrar obligaţiei procedurale incluse implicit la art. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care impune tocmai autorităţilor naţionale să ia măsuri pentru a asigura obţinerea de probe, care să ofere un raport complet şi precis privind faptele, şi o analiză obiectivă a constatărilor clinice, în special a cauzei decesului”, se arată n comunicatul CMR.
Instituţia mai susţine că judecătorii CEDO au semnalat şi absenţa motivării avizelor medico-legale, „criticând faptul că nici OG nr. 1/2000, nici normele privind procedura de realizare a expertizelor medicale şi a celorlalte acte medico-legale nu includ precizări cu privire la eventualele informaţii obligatorii, pe care aceste avize trebuie să le includă”.
„CEDO a considerat că obligaţia de motivare a avizelor ştiinţifice este esenţială, dat fiind faptul că, potrivit dispoziţiilor interne care reglementează expertiza medico-legală, formularea unui aviz de către autoritatea naţională supremă în domeniu – Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”- împiedică institutele de rang inferior să efectueze noi expertize şi să le completeze pe cele efectuate. La aceasta, se adaugă faptul că instanţele naţionale şi justiţiabilii nu pot să se prevaleze, cu titlu de element de probă, de avizele ştiinţifice emise de instituţii independente, altele decât instituţiile publice de medicină legală enumerate de OG nr. 1/2000”; mai arară CMR.
Consiliul susţine că aceste remarci „nu fac altceva decât să reflecte starea de fapt şi de drept cu privire la cauzele în care este necesară o opinie medico-legală” şi atrage atenţia „că orice altă opinie medicală, aviz ştiinţific emis în prezent de o societate profesională, nu are valoare juridică obligatorie în faţa autorităţilor judiciare naţionale, dacă aceasta nu este în conformitate cu Codul de procedură penală român şi cu reglementările specifice medico-legale”.
„Potrivit acestor reglementări, „la lucrările Comisiei superioare medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori – şefi de disciplină, din diferite specialităţi medicale, precum şi specialişti din alte domenii ale ştiinţei, care pot contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale” (art. 20 alin 2 din OG nr. 1/2000). Prin urmare, doar într-un context strict reglementat, un medic specializat ar putea emite o opinie care să fie sau nu luată în considerare, în contextul unui raport medico-legal. În aceste condiţii, chiar dacă Colegiul Medicilor din România sau o societate profesională ar emite opinii ştiinţifice, raportat la toate detaliile unui caz specific, acestea nu ar putea fi obligatorii pentru niciun procuror sau judecător, în conformitate cu legislaţia prezentă. Colegiul Medicilor din România consideră că, în temeiul jurisprudenţei Curţii Europene anterior invocate – şi care este drept intern obligatoriu pentru organele judiciare şi instanţele judecătoreşti, precum şi în contextul unui subiect de interes public, aşa cum este cazul din Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, toate autorităţile cu competenţe în domeniul medical şi juridic sunt obligate să colaboreze pentru a dovedi adevărul judiciar”, menţionează Colegiul Medicilor.
Acesta aminteşte că în cadrul dezbaterilor cu privire la necesitatea unor schimbări fundamentale ale legislaţiei malpraxisului medical „au fost abordate, în mod public, problemele identificate atât în legislaţia specifică, ce reglementează activitatea de medicină legală, dar şi modul deficitar în care îşi desfăşoară activitatea, la nivel naţional, serviciile de medicină legală, prin determinarea de întârzieri nejustificate, în demersurile legale, cu consecinţe majore la nivelul întregii societăţi”.
