Meteorologii au emis, vineri dimineaţă, o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii, valabilă de la prânz până seara la ora 22.00, în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi Occidentali, precum şi în sud-vestul Transilvaniei şi în nordul Munteniei. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi vineri, izolat, şi în restul ţării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă de la ora 12.00 până la ora 22.00.
Astfel, potrivit ANM, în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi Occidentali, precum şi în sud-vestul Transilvaniei şi în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului şi vijelii, cu rafale de 50…70 km/h.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp, precizează meteorologii.
Potrivit sursei citate, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi vineri, izolat, şi în restul ţării.