Handbal feminin: Gloria Bistriţa debutează acasă, iar CSM Bucureşti în deplasare, în grupele Ligii Campionilor

#image_title

Campioana CSM Bucureşti va debuta în grupa B a Ligii Campionilor în deplasare, cu Ikast Handbold (Danemarca), iar Gloria Bistriţa va primi vizita echipei norvegiene Storhamar Handball Elite, în grupa A, în 6-7 septembrie.

EHF a anunţat, vineri, programul meciurilor din grupele A şi B ale Ligii Campionilor, care vor debuta în 6-7 septembrie.

În grupa A, Gloria Bistriţa va juca pe teren propriu în prima etapă, cu Storhamar Handball Elite, iar în grupa B, CSM Bucureşti va evolua în deplasare, cu Ikast Handbold.

Din grupa A mai fac parte echipele Metz Handball (Franţa), Györi Audi ETO KC (Ungaria), BV Borussia Dortmund (Germania), Team Esbjerg (Danemarca), OTP Group Buducnost (Muntenegru) şi DVSC Schaeffler (Ungaria), iar în grupa B se mai află HB Ludwigsburg (Germania), Odense Håndbold (Danemarca), Brest Bretagne Handball (Franţa), FTC-Rail Cargo Hungaria (Ungaria), HC Podravka (Croaţia) şi Krim Mercator Ljubljana (Slovenia).

Ambele echipe româneşti încep sezonul cu antrenori noi. Gloria Bistriţa l-a adus pe Carlos Viver, iar la CSM Bucureşti a revenit pe banca tehnică Adi Vasile, după plecarea intempestivă a lui Helle Thomsen, cu un an înaintea expirării contractului. De asemenea, campioana CSM Bucureşti va începe sezonul fără căpitanul Cristina Neagu în lot, care a avut în 8 iunie meciul oficial de retragere.

 

Marco Rubio discută despre dezacorduri bilaterale, în marja unei reuniuni ASEAN în Malaysia, cu omologul său chinez Wang Yi

UPDATE – Bolojan, despre al doilea pachet: Ţine de reforma societăţilor comerciale în care acţionar important este statul / Consilii de conducere reduse şi indemnizaţii plafonate / Închiderea societăţilor care au pierderi mai mulţi ani consecutivi – VIDEO