După doar un an în funcţie, Thierry Henry părăseşte naţionala de tineret a Franţei

Thierry Henry a decis să renunţe la funcţia de selecţioner al echipei naţionale de tineret a Franţei, după ce a ajuns în finala Jocurilor Olimpice de la Paris-2024, a anunţat, luni, Federaţia Franceză de Fotbal.

Fostul campion mondial din 1998, care are 47 de ani, a fost numit vara trecută şi avea un contract valabil până în iunie 2025.

El a luat această decizie „din motive personale”, a precizat FFF.

„Aş dori să mulţumesc FFF şi preşedintelui Philippe Diallo pentru că mi-au oferit această oportunitate incredibilă”, a declarat Thierry Henry în comunicatul FFF. „Câştigarea unei medalii olimpice de argint pentru ţara mea va rămâne unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Sunt incredibil de recunoscător federaţiei, jucătorilor, stafului şi fanilor pentru că mi-au oferit această experienţă magică”, a spus el.

Philippe Diallo, la rândul său, „i-a mulţumit lui Thierry Henry pentru toată munca pe care a realizat-o la cârma echipelor U-21 şi olimpice”. „Regretăm în mod evident această decizie, deoarece Thierry Henry a reuşit să-şi atingă obiectivele pe care şi le-a propus, câştigând o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Paris, la 40 de ani după medalia olimpică de la Los Angeles. Urmărindu-l de-a lungul acestei campanii, am putut să descopăr marele său profesionalism, rigoarea şi dragostea sa pentru tricoul albastru”.

FFF urmează să găsească rapid un înlocuitor pentru Henry la cârma selecţionatei U21, care va juca în septembrie două meciuri de calificare la Euro 2025 împotriva Sloveniei şi Bosniei.
 

Ministrul Economiei: Avioane Craiova, companie de stat, încheie primul semestru cu venituri de trei ori mai mari şi un profit net de 7,5 milioane lei / Proiectul de modernizarea a avionului IAR 99 SM continuă, însă trebuie să diversificăm activitatea

Din 2026, orice produs electronic introdus pe piaţa UE trebuie să poată fi reparat, reutilizat şi reciclat cu uşurinţă