Premierul Ilie Bolojan va fi ales sâmbătă preşedinte al PNL cu puteri depline, după câteva luni de interimat. În timp ce Bolojan candidează singur la şefia partidului, pentru cele patru posturi de prim-vicepreşedinte se luptă nu mai puţin de 10 lideri PNL, aceasta fiind miza principală a Congresului. De asemenea, pentru funcţia de secretar general al partidului sunt vehiculate două nume: Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, şi Dan Motreanu, liderul organizaţiei Giurgiu, unul dintre cei mai vechi membri PNL. Secretarul general va fi desemnat direct de preşedintele Ilie Bolojan. Numărul funcţiilor de conducere va fi aproape înjumătăţit: vor fi 25 de funcţii, faţă de cele 40 existente în prezent. În afară de preşedinte, vor mai exista 4 prim-vicepreşedinţi, 8 vicepreşedinţi, 11 membri ai Biroului executiv, un secretar general şi un trezorier. Singura femeie care poate obţine o funcţie de conducere în PNL este Nicoleta Pauliuc, senator de Ilfov.
Premierul Ilie Bolojan candidează singur pentru funcţia de preşedinte al PNL la Congresul de sâmbătă al partidului, unde sunt aşteptaţi peste 1.200 de liberali.
Bolojan a preluat şefia interimară a PNL la finalul lunii noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, când Nicolae Ciucă s-a clasat abia pe locul cinci în competiţia pentru Cotroceni, cu un scor de sub 9%. O săptămână mai târziu, la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie, PNL a reuşit să mai crească câteva procente sub conducerea lui Ilie Bolojan, ajungând la 14%. Ulterior, Ilie Bolojan a fost ales preşedinte al Senatului, iar după demisia lui Klaus Iohannis a devenit preşedintele interimar al României. În urma victoriei lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale, Ilie Bolojan a fost desemnat prim-ministru, deşi liberalii sunt abia al treilea partid ca pondere parlamentară.
Mandatul lui Ilie Bolojan în fruntea partidului va coincide cu mandatul său în fruntea Guvernului. Potrivit acordului din coaliţia de guvernare, Ilie Bolojan va fi înlocuit de un premier PSD la finalul lunii aprilie 2027. Iar mandatul său de preşedinte al PNL se întinde pe o perioadă de doi ani, nu de patru ani, cum prevedea statutul PNL până acum.
Aşadar, în vara anului 2027, liberalii vor trage linie şi vor decide dacă păstrează sau schimbă echipa de conducere în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare din 2028.
În condiţiile în care numele viitorului preşedinte este deja cunoscut, adevărata competiţie se duce pentru cele patru locuri de prim-vicepreşedinte. În primă fază, favoriţi pentru funcţii erau: preşedintele CJ Cluj Alin Tişe, susţinut de primarul Emil Boc şi de organizaţia Cluj, eurodeputatul Dan Motreanu, unul dintre cei mai vechi lideri ai PNL, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, fost ministru al Dezvoltării, şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, unul dintre apropiaţii lui Ilie Bolojan. Însă pe ultima sută de metri s-au mai înscris şi alţi liberali cu susţinere în teritoriu: ministrul de Interne Cătălin Predoiu, preşedintele CJ Botoşani, Valeriu Iftime, deputatul Florin Roman şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, susţinută de organizaţia Ilfov, condusă de unul dintre cei mai influenţi lideri liberali: Hubert Thuma.
De altfel, Nicoleta Pauliuc este singura femeie care poate obţine o funcţie de conducere în PNL. În acest sens, europarlamentarul PNL Adina Vălean, fost comisar european, i-a cerut public liderului Ilie Bolojan să susţină candidatura Nicoletei Pauliuc. „Toate partidele moderne urmăresc paritatea de gen la nivel de conducere, nu ca un gest de favor pentru femei, ci pentru că rolul fundamental al unui partid este să reprezinte societatea – iar jumătate dintre cetăţeni sunt femei. Într-o democraţie, pur şi simplu nu poţi ignora această realitate”, a declarat europarlamentarul Adina Vălean.
În urma negocierilor de culise, cu câteva ore înainte de Congres, cei patru liberali favoriţi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte ar fi: Alin Tişe, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu şi Valeriu Iftime, susţin surse liberale pentru News.ro.
Vineri, Ciucu a scris pe pagina sa de Facebook despre candidatura sa şi despre cum vede evoluţia PNL.
”Îmi doresc ca Partidul Naţional Liberal să redevină, la nivel simbolic şi prin fapte, partidul căruia m-am alăturat din convingere în anul 1998, atunci când eram student. Am revenit in PNL în anul 2016, după o carieră independentă de politică şi, de atunci, mi-am dedicat viaţa profesională Bucureştiului şi Sectorului 6. (…) Se poate ca Partidul Naţional Liberal să fie de partea bună a lucrurilor, aşa cum a fost de atâtea ori în lunga sa istorie! Avem nevoie de o echipă puternică care să combine experienţa cu rezultatele demonstrate, formată din oameni care au trecut testul votului, care deja se bucură de încrederea comunităţilor lor.Urmează o perioadă dificilă şi pentru ţară dar si pentru noi. Trebuie să ne regăsim relevanţa, să ne adaptăm unui context politic în care partidele clasice şi-au pierdut alegătorii tradiţionali (în toată Europa). Facem un pariu cu istoria şi îl vom câştiga doar dacă îi respectăm pe români şi dacă demonstrăm că avem puterea ca în următorii ani să ne reformăm pentru a merita încredere dumneavoastră. Aş fi onorat să fac parte din această echipă dacă voi obţine mâine sprijinul colegilor mei pentru a deveni Prim-vicepresedinte al partidului nostru”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Funcţia de secretar general al PNL este o altă miză importantă în viitoarea echipă de conducere a PNL. La începutul săptămânii, favorit pentru funcţie era Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, susţinut chiar de premierul Ilie Bolojan. De altfel, preşedintele partidului este cel care desemnează direct secretarul general. Însă şi numele lui Dan Motreanu a început să fie vehiculat în partid cu două zile înainte de Congres, susţin sursele citate.
În cazul în care Dan Motreanu va fi numit secretar general al PNL, ar mai rămâne liber un post de prim-vicepreşedinte.
Ilie Bolojan a redus numărul funcţiilor de conducere în partid aproape la jumătate. În noua organigramă, vor fi 25 de funcţii, faţă de cele 40 existente în prezent. În afara funcţiei de preşedinte, vor mai exista 4 prim-vicepreşedinţi, 8 vicepreşedinţi, 11 membri ai Biroului executiv, un secretar general şi un trezorier.
Spre deosebire de cei patru prim-vicepreşedinţi, care vor fi aleşi în mod direct de Congres, cei 8 vicepreşedinţi ai PNL au fost deja stabiliţi în urma unor negocieri între filialele PNL în funcţie de regiunile geografice. Congresul PNL doar urmează să valideze numele deja stabilite.
Cei 8 vicepreşedinţi regionali:
1. Regiunea Nord-Est: Alexandru Muraru – liderul PNL Iaşi
2. Regiunea Sud-Est: Alexandru Popa – liderul PNL Brăila
3. Regiunea Sud Muntenia: Toma Petcu – preşedintele CJ Giurgiu
4. Regiunea Sud-Vest Oltenia: Gigel Ştirbu – liderul PNL Olt
5. Regiunea Vest: Gheorghe Falcă – liderul PNL Arad
6 Regiunea Nord-Vest: Florin Birta – primar Oradea
7. Regiunea Centru: Ion Dumitrel – preşedinte CJ Alba
8. Regiunea Bucureşti-Ilfov: Hubert Thuma – preşedinte CJ Ilfov
Cei 10 candidaţi înscrişi pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte:
1. Valeriu Iftime – preşedinte CJ Botoşani
2. Adrian Veştea – preşedinte CJ Braşov
3. Alin Tişe – preşedinte CJ Cluj
4. FLorin Roman – deputat PNL Alba
5. Nicoleta Pauliuc – senator PNL Ilfov 6. Ioan Popa – primar Reşiţa
7. Dan Motreanu – europarlamentar 8. Ciprian Ciucu – primar Sectorului 6
9. Mircea Minea – primar Chiajna
10. Cătălin Predoiu – ministru de Interne