Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, încercările cadrelor medicale deplasate la locul producerii accidentului de a resuscita motociclistul au fost zadarnice, fiind declarat decesul acestuia, conform Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că pe 12 iulie, în jurul orei 08:00, poliţiştii Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că pe DN 3, în apropierea comunei Lipniţa, s-a produs un accident rutier.
“Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat, de 36 de ani, ar fi condus o motocicletă, ar fi pierdut controlul direcţiei, iar motocicleta s-ar fi răsturnat”, se menţionează în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.