Actorul suedez Stellan Skarsgard a vorbit la Festivalul de Film de la Karlovy Vary despre colaborarea cu regizorul Ingmar Bergman, relatează Variety.
„Relaţia mea complicată cu Bergman are de-a face cu faptul că nu a fost un tip foarte drăguţ. Era un regizor drăguţ, dar tot poţi denunţa o persoană ca fiind un dobitoc. Caravaggio a fost probabil şi el un ticălos, dar a făcut picturi grozave”, a spus actorul suedez.
„Bergman era manipulator. A fost nazist în timpul războiului şi singura persoană pe care o cunosc care a plâns când a murit Hitler. Am continuat să-l scuzăm, dar am sentimentul că avea o viziune foarte ciudată asupra altor oameni. Credea că unii oameni nu erau demni. O simţeai când îi manipula pe alţii. Nu era drăguţ”.
Skarsgard, aflat în oraş pentru a prezenta „Sentimental Value” şi a ridica premiul Crystal Globe la festival, a discutat şi despre cel mai recent film al lui Joachim Trier.
„L-am văzut observând cu adevărat actorii cu care a lucrat. A devenit mai priceput cu fiecare film şi există această jovialitate care este foarte generoasă”.
În „Sentimental Value”, două surori se reîntâlnesc cu tatăl lor înstrăinat, Gustav, care a fost un regizor cunoscut. El îi oferă uneia dintre ele un rol în filmul său de revenire.
„Acesta este un regizor care nu este un tată foarte bun. Am început să mă gândesc la alţi regizori pe care îi cunoşteam şi apoi m-am gândit: ‘Nu te duce acolo – nu trebuie să o faci. Uită-te la tine în schimb’. Sunt un artist, iar uneori sunt un tată bun, iar alteori nu atât de bun. Cu toţii avem defecte. Poţi fi un părinte bun, dar nu unul perfect, şi oricum vei fi acuzat de ceva de către copiii tăi”.
Distins cu Marele Premiu la Cannes, a devenit între timp un candidat la Oscar.
„Cunosc business-ul acesta; ştiu cât de scurtă este afurisita aia de faimă. Dar este distractiv să fii surprins de tine însuţi. Eu sunt surprins – de mine – şi asta e distractiv. Voi fi mort în curând, aşa că trebuie să am grijă de momentele care mi-au mai rămas”, a spus Skarsgard.
În timpul unui masterclass, acesta şi-a amintit de unele dintre cele mai importante filme din cariera sa. Precum şi începuturile umile, dar fericite, care au inclus romanţarea personajului lui Juliette Binoche în „The Unbearable Lightness of Being”, unde ea a jucat rolul partenerei suferinde al lui Tomas (Daniel Day-Lewis).
Însă „Breaking the Waves” al lui Lars von Trier a fost cel care l-a pus cu adevărat pe hartă: o dramă dureroasă despre o femeie care începe să se prostitueze după ce soţul ei rămâne paralizat. Helena Bonham Carter a fost luată în considerare pentru rolul jucat în cele din urmă de Emily Watson.
„Văzusem primele filme ale lui Lars şi erau extrem de reci. Nu m-au atins. El însuşi a observat asta, de aceea a făcut toată chestia cu Dogma. Şi-a luat propriile unelte. L-am citit şi am zis: „La naiba, în sfârşit o poveste de dragoste la care mă pot raporta”. Este vorba despre esenţa iubirii. Puritatea iubirii”, a notat el.
„Lars era atât de timid. A spus: «Nu-mi place contactul fizic», iar eu l-am îmbrăţişat, bineînţeles. Apoi i-am dat drumul şi a redevenit normal. Acela a fost începutul unei frumoase prietenii. I-am spus Helenei Bonham Carter: „Dacă eşti deşteaptă, o vei face”. Şi ea a refuzat! Nu a vrut să fie goală cu un regizor danez ciudat pe care nu îl cunoştea şi cu un actor suedez ciudat pe care nu îl cunoştea. Am văzut-o mai târziu, la Cannes, şi m-am uitat la ea. Mi-a spus: “Ştiu! ŞTIU’!”.
Mai târziu, s-a reunit cu Trier pentru „Dancer in the Dark”, cu Björk în rolul unei muncitoare care suferă de o boală de ochi degenerativă. Ea s-a certat cu celebrul regizor.
„Eram ocupată şi am putut face doar un rol mic, dar Lars avea unele probleme. Nu se înţelegea cu Björk, iar ea nu se înţelegea cu el. Erau doi obsedaţi de control, obişnuiţi să obţină ceea ce îşi doreau. Când am ajuns în sfârşit pe platou, producătorul a început să plângă. Am ştiut că ceva nu este în regulă”, a spus el. „Nu cred că se urau unul pe celălalt – el nu o ura pe ea, cel puţin. Dar cu siguranţă nu se înţelegeau”.
Au urmat „Dogville” şi „Melancholia” – cu fiul Alexander. „Am lucrat deja cu el când avea 7 ani, şi cu celălalt fiu al meu, Gustav. Oamenii vor să facem ceva împreună – ei bine, arătaţi-mi ceva! Ei nu vin cu nimic bun, cu excepţia unei idei de marketing”, a spus el despre clanul lor de actori.
„Melancholia” a fost eclipsat de afirmaţiile regizorului la o conferinţă de presă la Cannes care a mers teribil de prost şi care l-a transformat pe Von Trier pentru o vreme în persona non grata a festivalului francez.
„Toată lumea din acea sală ştia că nu era nazist, că era opusul, şi totuşi toţi au folosit asta ca titlu. Şi apoi oamenii care citesc doar titlurile au crezut că era nazist. El a spus doar o glumă proastă. Lars a crescut cu un tată evreu şi, când mama lui era pe moarte, i-a spus că nu era tatăl lui adevărat. Era şeful ei, care era german”, a explicat actorul.
„Când întâlnesc oameni, mai ales în SUA, ei încă întreabă despre asta. Aveţi atât de multe cuvinte interzise acolo. Copiii mei pot spune orice cuvinte vor – depinde care este intenţia lor”.
El l-a lăudat pe Von Trier pentru rolurile feminine pe care le-a scris, inclusiv în controversatul „Nymphomaniac”. „El nu este un misogin. Este vorba într-adevăr despre el – el reprezintă rolurile feminine”.
Skarsgård şi-a început cariera ca un copil vedetă în emisiunea populară „Bombi Bott och jag”: „Era ca un Huckleberry Finn suedez, despre un copil sălbatic care trăieşte liber. Fratele meu mai mic a trimis aplicaţii pentru el şi pentru mine, iar eu am primit-o. Cred că a fost foarte supărat. Toată lumea l-a văzut, inclusiv fetele de 14 ani. Asta a fost un lucru pozitiv pentru mine”, şi-a amintit el.
De-a lungul anilor, a lucrat la „Good Will Hunting”, „Amistad” al lui Spielberg şi „Insomnia”, refăcut ulterior de Christopher Nolan. Au urmat „Piraţii din Caraibe” – „Gore Verbinski a turnat găleţi de apă pe mine, şi i-a plăcut” – şi filmele Marvel. Precum şi „Mamma Mia!”.
