A ieșit primar și a intrat după gratii: Primul edil condamnat la închisoare cu executare pentru fraudarea alegerilor locale din 2020

#image_title

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Buzău s-a pronunţat, vineri, după patru ani de la trimiterea în judecată, în dosarul privind fraudarea alegerilor locale din septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani, în această speţă fiind deferiţi justiţiei 23 de inculpaţi, inclusiv primarul Marin Voicu, informează agerpres.ro.

Astfel, Marin Voicu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru instigare la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (20 de acte materiale).

Un alt inculpat a primit, de asemenea, o pedeapsă de 1 an şi 3 luni de închisoare, care se va executa tot în regim de detenţie, pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (4 de acte materiale).

Alţi zece inculpaţi au fost condamnaţi la câte 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare pentru aceeaşi faptă, iar în cazul altor nouă inculpaţi a fost stabilită pedeapsa de 1 an şi trei luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.

De asemenea, judecătorii au achitat două persoane acuzate de complicitate la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată, respectiv de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată.

Totodată, instanţa a dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri care au legătură cu procesul electoral, între care procese verbale privind centralizarea voturilor, rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatului de primar la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 Circumscripţia electorală nr. 39 Ciorani, procese verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliul local la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 în aceeaşi circumscripţie, precum şi procesele verbale privind rezultatele votului pentru Consiliul Judeţean şi pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova.

Decizia nu este definitivă.

Dosarul privind fraudarea alegerilor locale din septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani a fost trimis în judecată în iulie 2021, fiind deferiţi justiţiei 23 de inculpaţi, inclusiv primarul comunei Ciorani, Marin Voicu.

Astfel, 20 de persoane sunt acuzate de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, două sunt acuzate de complicitate la comiterea acestei fapte, iar primarul Marin Voicu este trimis în judecată pentru instigare la falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

În acest dosar au fost încheiate anterior patru acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

“Cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice”, preciza Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Inculpaţii din dosarul fraudei electorale din comuna Ciorani “nu au absolut niciun trac infracţional”, sunt “naturali” şi râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor, “furând” voturile alegătorilor “fără niciun resentiment”, se arăta în motivarea Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor.

Conform documentului, aceştia sunt naturali “pentru că nu le pasă de valorile unei societăţi democratice”.

UPDATE – Mureş – Unul dintre apropiaţii bărbatului căutat după ce şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla este audiat de poliţişti / IGPR – Oferă informaţii relevante cu privire la potenţiale locuri în care s-ar putea afla bărbatul- VIDE

FOTO Rareș Hopincă: Negru și Sasha, cățeii salvați din incendiu, sunt în siguranță la adăpostul din Tânganu