Potrivit unui articol recent publicat în Chinese Journal of Mechanical Engineering, sub conducerea profesorului Zhao Jieliang de la Institutul de Tehnologie din Beijing, oamenii de știință au atașat unui exemplar de albină o microstructură mai ușoară decât o firimitură de sare. Prin intermediul unor ace extrem de fine, dispozitivul este conectat la lobul optic al insectei – zona din creier responsabilă cu procesarea informațiilor vizuale. Prin impulsuri electrice, cercetătorii pot „dirija” zborul insectei spre stânga sau dreapta, cu o rată de succes de 90%, susțin autorii studiului.
Dacă la prima vedere pare un experiment bizar sau un proiect pentru viitorul agriculturii inteligente, scopurile anunțate depășesc granițele cercetării pașnice. Albinele-cyborg ar putea fi folosite în operațiuni de salvare în zone greu accesibile – dar și, conform autorilor chinezi, în „reconstrucția urbană, combaterea terorismului sau misiuni de interdicție a drogurilor”. Într-un limbaj mai direct: culegere de informații, operațiuni militare discrete, supraveghere.
Dispozitivul poate fi echipat cu microcamere, microfoane sau senzori chimici, transformând insecta într-o platformă de recunoaștere greu de detectat și imposibil de interceptat cu mijloacele convenționale. Potențialul de spionaj este evident: o albină poate pătrunde ușor într-un birou, într-o clădire guvernamentală sau într-o zonă militară fără a trezi suspiciuni.
„Spre deosebire de sistemele artificiale, insectele modificate păstrează mobilitatea, camuflajul și adaptabilitatea biologică a speciei-gazdă”, scrie echipa coordonată de profesorul Zhao. Performanțele acestor ființe hibride le-ar face „neprețuite” în scenarii de război urban sau dezastre naturale.
China nu este singura țară care investește în acest tip de cercetare. În Japonia și Statele Unite, laboratoare universitare și centre de cercetare militară experimentează cu gândaci, libelule și chiar lăcuste – toate echipate cu „rucsacuri” electronice, menite să le dirijeze comportamentul prin impulsuri aplicate pe organele lor senzoriale.
Un exemplu notabil vine din 2014, când Universitatea de Stat din Carolina de Nord a testat gândaci „bioboți”, programați să caute supraviețuitori în clădiri prăbușite. Senzorii lor puteau detecta sunete slabe, iar mișcarea era controlată prin stimularea unor terminații nervoase. Acolo însă, scopul declarat era salvarea de vieți.
În cazul Chinei, direcția pare diferită. Nu se pune accent pe salvare, ci pe control. Nu pe asistență umanitară, ci pe supraveghere în medii ostile. Într-un context global tot mai tensionat, în care echilibrul între inovație și libertate e deja precar, apariția unor tehnologii care transformă ființele vii în extensii ale puterii statale nu poate fi ignorată.
Deocamdată, obstacolele sunt încă semnificative. Bateriile actuale au autonomie redusă, iar insectele pot transporta doar o greutate limitată. În plus, fiecare specie reacționează diferit la semnalele electrice, ceea ce face imposibilă standardizarea acestor „vehicule vii”.
Dar tendința este clară. Într-o lume în care dronele devin tot mai mici, iar conflictele tot mai asimetrice, insectele controlate biologic ar putea deveni următorul pas – unul care ne obligă nu doar la admirație față de performanța științifică, ci și la o reflecție profundă: cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a vedea totul, a auzi totul, a controla totul?
