Nicuşor Dan, după primul pachet de măsuri: Este o chestiune provizorie, România are potenţial economic / Vreau să asigur investitorii şi pieţele că suntem oameni serioşi, am promis că facem reforme şi le vom face

#image_title

Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, o conferinţă de presă, în care îşi prezintă punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. Preşedintele a precizat că măsurile sunt provizorii şi a anunţat că la prima rectificare bugetară va propune reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale cu 25%. De asemenea, ar urma să explice de ce întârzie semnarea decretelor de pensionare a zeci de magistraţi, dar să facă şi precizări în legătură cu numirea şefilor serviciilor secrete.

 

 

UPDATE: ”Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potenţial economic. La sfârşitul lui 2026 dacă nu facem greşeli intrăm în OCDE şi România va fi interesantă pentru investitori străini. Economia are potenţial de dezvoltare după ce vom trece de această scurtă perioadă de redresare”, a transmis preşedintele la începutul conferinţei de presă.

De asemenea, el a explicat că doreşte să transmită pieţelor financiare că România îşi respectă angajamentele.

”Vreau să asigur investitorii şi pieţele că suntem oameni serioşi, am promis că facem reforme şi le vom face”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Acesta anunţă şi reducerea bugetului la Administraţia Prezidenţială.

”Când o să vină rectificarea bugetară pentru 2025 Admnistraţia Prezidenţială va propune o reducere cu 20% a bugetului propriu”, a anunţat preşedintele, precizând că astfel va face parte din efortul de reducere a bugetului.

El a explicat şi de ce nu s-a început cu acele măsuri de corecţie a privilegiilor.

”Răspunsul este că a fost o presiune a timpului pentru pieţele financiare care au fost expuse la promisiuni neonorate ale României la reducerea cheltuielilor”, a explicat Nicuşor Dan.

El s-a referit şi la creşterea TVA, deşin a promis că acest lucru nu se va întâmpla.

”Pe chestiunea TVA-ului, angajamentul Guvernului când a fost învestit a fost că TVA nu va creşte şi vom avea o reevaluare în octombrie. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA era nevoie de măsuri şi discuţii cu Comisia, agenţiile de rating şi această măsură nu putea să fie luată la acest moment”, a explicat preşedintele.

 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Nicuşor Dan a anunţat organizarea conferinţei de presă sâmbătă, la Congresul PNL.
 
La plecarea de la eveniment, el a fost întrebat de ce la începutul mandatului făcea constant declaraţii şi dacă va exista o comunicare şi în perioada următoare. 
 
”La începtul mandatului colegii dumneavoastră mă aşteptau la poartă ceea ce nu era… Luni la ora 10 facem o conferinţă şi o să răspund la absolut toate întrebările”, a afirmat Nicuşor Dan.
 
Preşedintele Nicuşor Dan nu a avut încă nicio reacţie la măsurile economice pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, care includ şi creşterea TVA, despre care preşedintele a dat asigurări în campania electorală că nu va creşte.
 
Preşedintele este aşteptat să îşi motivee decizia de a nu semna încă zeci de decrete de pensionare ale magistraţilor.
 
Nicuşor Dan ar mai putea vorbi despre numirea şefilor serviciilor secrete.
 
Preşedintele USR Dominic Fritz a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, de ce preşedintele Nicuşor Dan nu şi-a asumat public pachetul de măsuri fiscale adoptat de Guvernul Bolojan, care prevede, printre altele, şi majorarea cotei TVA de la 19% la 21%.
 
”Preşedintele a fost foarte implicat în perioada de până la nominalizarea premierului şi cred că, pe bună dreptate, şi-a pus o amprentă pe programul întreg al guvernării. Eu cred că dacă ne uităm efectiv pe măsurile pe care le-am agreat, pe care le vom lua, nu în prima săptămână, dar pe perioada guvernării, acolo o să regăsim foarte multe idei şi cerinţe ale lui Nicuşor, Dan. Din momentul în care s-a făcut guvernul, preşedintele nu mai poate să facă micro-management şi nu poate să facă agenda guvernului în fiecare săptămână. Şi de aceea cred că secvenţa măsurilor este ceva ce, până la urmă, premierul şi-a asumat prin angajarea răspunderii în Parlament. Şi aici cred că şi constituţional este sănătos cumva ca premierul cel ales de Parlament să îşi impună acum viziunea”, a explicat Dominic Fritz. 
 
Liderul USR a mai fost întrebat dacă Nicuşor Dan a început mandatul cu stângul, în condiţiile în care, în campania electorală, şi-a asumat în scris că nu va creşte cota TVA, promisiune deja încălcată. 
 
”Eu cred că vom vedea că Nicuşor Dan va fi un preşedinte empatic, un preşedinte conectat la realităţile românilor şi un preşedinte care va avea curajul să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă sunt neplăcute, fie pentru cetăţeni, fie pentru politicieni. Şi de aceea eu cred că prezenţa lui în spaţiu public va fi în continuare importantă. Şi cred că lumea va înţelege de ce poate unele măsuri s-au luat în felul în care s-au luat”, a răspuns Dominic Fritz. 

Fondul de private equity INVL Baltic Sea Growth Fund a finalizat achiziţia producătorului român de hârtie Pehart Grup, care deţine brandul Pufina

Tulcea: Poliţiştii de frontieră au descoperit opt sturioni şi un delfin, prinşi în plase de pescuit / Aceştia au fost eliberaţi în mediul natural – FOTO