China anunță un excedent comercial record de 586 miliarde de dolari în prima jumătate a anului

#image_title

În iunie, exporturile au crescut în ritm anual cu 5,8%, la 325 miliarde de dolari, depăşind nivelul estimat de analiştii intervievaţi de Bloomberg, în timp ce importurile au urcat cu 1,1%, pentru prima dată din februarie, conform datelor publicate luni de Administraţia Generală a Vămilor.

Livrările către SUA au scăzut în ritm anual cu 16,1% în iunie, după un declin de peste 34% în mai. Firmele din China au reuşit să-şi majoreze vânzările pe alte pieţe, pentru a compensa reculul înregistrat pe piaţa americană, iar exporturile către cele 10 ţări din sud-estul Asiei membre ale grupului Asean au crescut în ritm anual cu 17%.

“Comerţul Chinei a rezistat presiunilor şi a înregistrat progrese în primul semestru din 2025. Dar trebuie să observăm creşterea pe plan mondial a unilateralismului şi protecţionismului, mediul extern devenind din ce în ce mai complex, sumbru şi nesigur”, a apreciat Wang Lingjun, adjunctul şefului Administraţiei Vămilor.

Redirecţionarea exporturilor destinate iniţial SUA explică rezilienţa fabricilor chineze, acestea sprijinind o economie care încetineşte, în una din cele mai turbulente perioade din comerţul internaţional.

Săptămâna trecută, SUA au anunţat noi taxe vamale impuse partenerilor comerciali, care ar urma să intre în vigoare de la 1 august. Deşi taxele vamale americane impuse mărfurilor din China au fost reduse la aproximativ 55%, de la 145% la începutul lunii aprilie, Beijingul se confruntă în continuare cu riscuri, pe fondul strategiei comerciale a Washingtonului.

“Redresarea creşterii exporturilor Chinei în iunie a fost determinată de revenirea livrărilor către SUA, în urma modificării taxelor vamale. Sar această tendinţă ar putea să nu dureze mult”, a apreciat Eric Zhu, analist al Bloomberg.

Sindicaliștii din administrație se alătură protestelor. Marș anunțat la Parlament, în ziua moțiunii: ‘Dați afară bugetari!’

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare 2025-2030, aprobată de Guvern / Prevede creşterea nivelului de sănătate şi de reabilitare medicală a pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare şi cerebrovasculare