Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, participă luni la reuniunea AGRIFISH de la Bruxelles

#image_title

Ministrul va fi însoţit de Dana Rebega, director general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR.

În cadrul sesiunii publice a Consiliului, Preşedinţia daneză va prezenta programul de lucru şi principalele priorităţi pentru semestrul al doilea al anului 2025. Aceasta vizează promovarea unor politici care să contribuie la simplificarea cadrului legislativ şi la îmbunătăţirea reglementărilor în domeniul agricol şi piscicol, cu accent pe sprijinirea fermierilor, pescarilor şi producătorilor din sectorul agroalimentar.

Preşedinţia îşi propune, totodată, să accelereze tranziţia verde, să încurajeze inovarea şi să consolideze rezilienţa şi competitivitatea sectorului agroalimentar european. În ceea ce priveşte domeniul pescuitului, o prioritate importantă o reprezintă adoptarea în timp util a cotelor de pescuit pentru anul 2026.

Miniştrii vor avea un schimb de opinii privind situaţia actuală a pieţei produselor agroalimentare şi a materiilor prime, în urma unei informări prezentate de Comisia Europeană.

Conform sursei citate, în cadrul punctului “Diverse” de pe agendă, România va susţine, alături de Cehia, un apel pentru acţiuni urgente în domeniul produselor de protecţie a plantelor.

“Poziţia exprimată subliniază importanţa accesului la soluţii eficiente pentru protejarea culturilor, în vederea menţinerii competitivităţii agriculturii europene. România va solicita revizuirea cadrului legislativ privind utilizarea neonicotinoidelor, pentru a permite o utilizare controlată şi fundamentată ştiinţific, acolo unde nu există alternative viabile, în special în cazul culturilor grav afectate de dăunători”, se menţionează în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Franța, al treilea mare investitor în România: peste 12,9 miliarde de euro și 125.000 de locuri de muncă

Enzo Maresca, după triumful lui Chelsea la Cupa Mondială a Cluburilor: Am pregătit acest meci pentru a câştiga, dar nu mă aşteptam la acest scor