Maramureş: Situaţia a zeci de mame minore dintr-o comunitate, evaluată de autorităţile locale / Şase fete, însărcinate la data controlului, trei fiind eleve în clasa a VII-a / În aceeaşi comunitate, anul trecut s-au născut 10 copii din mame minore

#image_title

Situaţia a zeci de mame minore dnitr-o comunitate din judeţul Maramureş a fost evaluată de autorităţile locale. Reprezentanţii unei comisii s-au deplasat în cartierul respectiv şi au descoperit că şase minore erau însărcinate, iar trei dintre acestea sunt eleve în clasa a VII-a. De asemenea, anul trecut, în comunitatea respectivă s-au născut 44 de copii, iar 10 dintre aceştia au fost născuţi de mame minore.

Reprezentanţii Prefecturii Maramureş au anunţat, luni, că a fost constituită o comisia de evaluare a situaţiei mamelor minore din cartierul Ponorâta, sat Vălenii Lăpuşului, comuna Coroieni, după ce în zona respectivă se află 50 de mame minore.

”Verificările efectuate au relevat faptul că, în prezent, sunt şase minore însărcinate, trei dintre acestea sunt şcolarizate şi au absolvit clasa a  VII-a în anul şcolar 2024-2025. Până la sfârşitul lunii iunie a acestui an, cinci mame minore au născut, iar cei cinci bebeluşi au certificate de naştere. Trei din cele cinci mame minore au înscris nou născuţii la medicul de familie”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Maramureş.

Ei au precizat că în 2024, în cartierul Ponorâta, din satul Vălenii Lăpuşului, comuna Coroieni s-au născut 44 de copii, din care 10 copii au fost născuţi de mame minore.

”Toţi cei 44 de nou născuţi sunt înscrişi la medicul de familie. S-a constatat că toţi copiii din cartierul Ponorâta sunt înscrişi la şcoala din localitate. La discuţii s-a propus organizarea unei burse a locurilor de muncă în sprijinul comunităţii de romi din cartierul Ponorâta. În cazul identificării unor situaţii de încălcare a legislaţiei în vigoare sau de comitere a unor fapte penale vor fi sesizate instituţiile/organele competente”, a precizat sursa citată.

Reprezentanţii Prefecturii Maramureş au mai adăugat că urmează să fie găsite proiecte care să contribuie la sprijinirea şi dezvoltarea condiţiilor de trai a cetăţenilor din cartierul Ponorâta.

 

Şase persoane arestate preventiv şi 18 amendate, după un scandal între două grupări care a avut loc în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti / S-au folosit bâte, macete şi cuţite / O maşină a fost avariată – VIDEO

DOCUMENT Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere și declarația de interese: Sumele încasate de președinte, în ultimul an