CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare pe Aeroportul Henri Coandă

#image_title

Potrivit sursei citate, lucrările au fost realizate pe o suprafaţă totală de 49.405 mp şi sunt incluse în cadrul etapei a patra din proiectul de creştere a capacităţii operaţionale şi de optimizare a condiţiilor de operare a aeronavelor.

“Luni, 14 iulie, au fost recepţionate noi lucrări de modernizare, pe o suprafaţă totală de 49.405 mp, prevăzute în cadrul etapei a patra din proiectul de creştere a capacităţii operaţionale a Aeroportului Henri Coandă şi de optimizare a condiţiilor de operare a aeronavelor. Investiţia a vizat construirea unui tronson al noii căi de rulare a aeronavelor (Charlie 1), precum şi lucrări de modernizare a platformei nr. 2 de îmbarcare-debarcare a pasagerilor, dar şi a căii de rulare actuale Charlie. Odată cu finalizarea acestei etape, devin operaţionale atât noua cale de rulare Charlie 1, cât şi cinci poziţii de parcare a avioanelor”, se menţionează în comunicat.

În această fază au mai fost realizate lucrări la structurile rutiere aeroportuare, la sistemele de preluare a apelor pluviale de pe suprafeţele de mişcare, dar şi la sistemul de balizaj.

“Noile sisteme de balizaj si iluminat cu surse LED sunt realizate cu tehnologii moderne ce asigură o importantă reducere a consumului de energie”, notează CNAB.

Etapele anterioare au inclus: lucrări la cele cinci căi de rulare aferente Pistei 08L-26R de decolare/aterizare; extinderea Platformei nr. 2, creându-se nouă poziţii noi de parcare pentru avioane cod C; modernizări ale drumurilor care asigură accesul rapid al echipamentelor de handling către avioanele de pe platformele aeroportuare, precum şi alte lucrări la infrastructura aeroportuară.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Se taie apa! Aproximativ 700 de imobile din Capitală rămân fără apă caldă pentru lucrări la sistemul de termoficare

Sejururi estivale în Grecia – destinații populare și facilități de transport aerian