Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Talk B1, unde liderul PSD a atras atenția că primul pachet de măsuri fiscale a fost impus fără consultarea reală a PSD. „Cu tot respectul, noi ne-am exprimat punctul de vedere pentru că în primul pachet de măsuri care a fost adoptat nu ne-a fost ascultată vocea deloc. Și acum venim și spunem că este omul dialogului? Eu înțeleg și chiar cred că domnul Ilie Bolojan este plin de intenții bune și vrea să facă doar bine. Dar în același timp nu putem să impozităm mamele care sunt în concediu de creștere a copilului și să spunem că facem economii”, a subliniat Șoldan.
Acesta susține că prioritatea ar fi trebuit să fie reducerea cheltuielilor din administrația publică și eliminarea privilegiilor, nu tăierile care afectează direct populația. „Cred că trebuia să începem cu acest pachet prima dată pentru că trebuia să dăm exemplu din partea autorităților locale, după care să punem presiune pe oamenii de rând”, a declarat el, referindu-se la anunțul așteptat al noului val de măsuri fiscale.
Șoldan a pledat pentru un dialog real în cadrul coaliției, care să conducă la soluții echilibrate, fără a afecta românii cu venituri mici. În acest sens, el a reiterat propunerile PSD privind impozitarea companiilor care transferă profiturile în străinătate și taxarea veniturilor din criptomonede. „Noi ne-am exprimat punctul de vedere și mai mulți lideri din PSD, inclusiv președintele Sorin Grindeanu, au spus că ceea ce ne dorim este impozitarea companiilor, să impozităm banii pe care îi scot în afară unele companii străine, ne dorim impozitarea criptomonedelor”, a afirmat social-democratul.
În final, vicepreședintele PSD a avertizat că este nevoie de măsuri fiscale care să protejeze cetățenii vulnerabili. „Nu putem pune presiunea tot pe oamenii de rând care, și așa, nu trec prin momente ușoare”, a concluzionat Gheorghe Șoldan, reafirmând poziția social-democraților în actuala guvernare.