Senatorul PSD Titus Corlăţean afirmă că partidul riscă să ajungă o formaţiune ”balama”, de zece la sută, care să fie utilă guvernărilor de dreapta, el precizând că Sorin Grindeanu ar trebui să facă pasul în spate, întrucât a condus PSD alături de Marcel Ciolacu.
Titus Corlăţean a declarat, în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, că ”a existat mereu o tentaţie a dreptei în România, folosind diferite modalităţi, de a pune presiune pentru a face din PSD un partid nerelevant”.
”Eventual să fie o balama care să fie utilă într-o formulă de coaliţie, poate nu un UDMR, dar un PSD cuminţel de 10 la sută care să ajute”, a afirmat Corlăţean.
Întrebat dacă PSD se duce în această direcţie, Corlăţean a răspuns: ”Dacă rămânem încremeniţi în paradigma asta şi nu schimbăm şi stilul şi nu primenim partidul cu oameni cu idei noi, adecvaţi mutaţiilor care sunt extrem de profunde în societatea românească, ne îndreptăm spre această ţintă negativă”.
Cât priveşte ipoteza ca Sorin Grindeanu să rămână în fruntea PSD şi să încerce redresarea formaţiunii, Corlăţean a declarat că Grindeanu a fost bun ca ministru al Transporturilor, dar că ”una e una, alta e alta” şi că există nişte reguli în politică.
”Am evitat în toată perioada asta să personalizez discuţia către X, către Y. Acum e preşedintele interimar al partidului. Mă ştiu cu Sorin din perioada tineretului social-democrat. Noi nu suntem de azi, de ieri, ne cunoaştem, am făcut politica de la tineret. A fost cel mai performant ministru al Transporturilor în tot ciclul ăsta de 35 de ani. Dar una e una, alta e alta. Există nişte reguli în politică. Şi aici nu e vorba doar de el sau în primul rând de el. A fost şi Marcel Ciolacu, au fost şi alţi colegi şi sunt cam aceiaşi după, parţial, retragerea lui Marcel Ciolacu”, a explicat Titus Corlăţean.
Întrebat de ce spune că Marcel Ciolacu s-a retras doar parţial de la conducerea PSD, Corlăţean a afirmat că fostul lider PSD a rămas influent în jocul din partid, pentru că a fost la reuniunea de partid în care s-a decis intrarea la guvernare şi în care s-au împărţit portofoliile de miniştri ai PSD.