Lacul Vidraru va fi golit începând cu 1 august: Motivul din spatele lucrărilor majore care urmează

#image_title

Potrivit comunicatului transmis de autoritățile locale, golirea lacului se va face „în mai multe etape succesive”. În fazele finale ale procesului, apele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeș, cu debite cuprinse între 20 și 47 metri cubi pe secundă, potrivit Agerpres.

„Această acțiune se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii Apelor (art. 66), fiind avizată de Administrația Națională ‘Apele Române’ prin adresa nr. DMLH 10939/06.05.2025, și beneficiind de Acordul de Mediu nr. 7/11.07.2022, emis de Agenția pentru Protecția Mediului”, precizează Primăria.

Scopul golirii este pregătirea pentru lucrările de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru. Potrivit autorităților, golirea lacului este o „operațiune necesară” pentru efectuarea intervențiilor asupra echipamentelor hidromecanice ale barajului. Retehnologizarea are ca obiectiv principal punerea în siguranță a întregii amenajări hidroenergetice și asigurarea funcționării acesteia pe termen lung.

„Rugăm cetățenii și operatorii economici din zonă să ia act de această informare și să își adapteze activitățile corespunzător, în funcție de evoluția lucrărilor”, mai transmite Primăria orașului Curtea de Argeș.

Lacul Vidraru este un lac de acumulare creat în anul 1965, odată cu finalizarea Barajului Vidraru, pe râul Argeș. Construit inițial pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor, lacul este folosit astăzi și pentru turism, recreere și sporturi nautice. Cu un volum total de 465 milioane metri cubi, din care 320 milioane metri cubi reprezintă volumul util, Lacul Vidraru alimentează Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcțiune în decembrie 1966. Potențialul hidroenergetic este exploatat pe o lungime de 28 de kilometri, între Cumpăna și Oiești, beneficiind de o cădere de apă de 324 metri.

Șeful Cancelariei, mâna dreaptă a lui Ilie Bolojan, vrea austeritate, dar pentru alții: El are mașină cu SPP și stă în vilă RA-PPS

Meteorologii ANM anunță un val de caniculă peste România: Va fi disconfort termic ridicat