Inițial am crezut ca e un trucaj, realizat cu softurile de inteligență artificială. Apoi am aflat că e chiar o postare a unuia dintre protagoniști. Și mi-am amintit nu doar definiția din gimnaziu a speciei literare a comediei ori a comicului ca stil (“care stârnește râsul”), ci și de o emisiune săptămânală din ultimii ani ai comunismului, intitulată “Cascadorii râsului”. Nici nu știu ce anume ar fi mai degrabă de comentat pe marginea fotografiei, așa că, din rațiuni epistemice, o iau metodic, om cu om, respectiv personaje (că personalități ar suna prea acid):
Poza secolului în România
În primul rând, compoziția politică e una necuvenită, când cel mai mic partid al coaliției dă toți membrii delegației. PSD și PNL par juniorii guvernării. Apoi, carierele nu știu dacă recomandă pe cineva să ne reprezinte într-o astfel de misiune. Pe Fritz și Anastasiu mai înțeleg: primul poate voia să ajungă acasă – doar e cetățean german – și a vrut să economisească banii de transport, că al doilea nu mai avea loc pentru el la autocar. Iar amândoi aveau drum către Germania. Dar ceilalți…?
Șeful Statului s-a tuns ca să meargă în vizită (nu cea de I.L. Caragiale, deși auspiciile asemănării erau favorabile), ceea ce nu e puțin lucru. Sper că și-a tăiat și unghiile, iar în buzunar avea batistă. Așa merg școlarii la școală. Mai ales cei cu nume de ștrengar pus pe șotii. În plus, în delegația urcată în aeronava militară – ale cărei costuri de operare cred că le depășesc pe cele ale avioanelor private pentru excursiile predecesorului – nu am remarcat prezența oamenilor de afaceri, antreprenorilor sau investitorilor români.
Ministrul de Externe ne surâde fix, dar blajin, seducător și complice deopotrivă, semn al erudiției diplomatice și enciclopedismului ontologic. Recent, am aflat că domnia sa este implicată și în consolidarea parteneriatului transatlantic: ”Cu siguranță, eu voi fi în SUA în septembrie și pregătim mai multe întâlniri în acest sens, pentru pregătirea întâlnirii dintre cei doi președinți, ulterior”. În caz că nu e limpede, reformulez eu: ei pregătesc mai multe întâlniri pentru pregătirea întâlnirii. Nici Cicero nu ar fi zis-o mai bine. De asemenea, doamna Țoiu (ce nume predestinat!) ne-a informat că “avem o diaspora puternică încă dinainte de 1990”. Puțină știință de carte ar fi lămurit-o că avem chiar înainte de 1890, mai cu seamă dintre etnicii români ai Imperiului Austro-Ungar de atunci, ulterior alături de aromâni din Dobrogea sau olteni.
Ministrul Apărării, deși plasat strategic (păi cum altfel?) în josul imaginii, inspiră bărbăție, curaj și onoare. Surâsul timid ascunde o forță interioară de netăgăduit, probată, conform propriilor declarații, când i-a “luat partidul lui Nicușor Dan”. Din calitatea de “gestionar” instituțional al aeronavei militare, probabil s-a dorit a fi o “gazdă” bună, acceptând un “loc” mai discret în opera vizuală.
Ministrul Economiei – probabil singurul USR-ist din poză cu un cv profesional decent – a fost surprins de instantaneul fotografic în fața laptopului (pe modelul “Mircea, fă-te că lucrezi”). Probabil trudea asiduu la Excel-ul cu tăieri, concedieri și alte măsuri tefeliste specifice “oamenilor noi”. Apropo de legea contestată de Nicușor Dan, asta era o sintagmă favorită prin care se autodefineau fasciștii români. Totuși, poate nu era rău să vedem și oameni de afaceri români, pentru dezvoltarea relațiilor economice internaționale, promovarea capitalului românesc peste hotare.
În fine, ar mai fi multe de spus, din perspectiva esteticii compoziției acestei istorice imagini, definitorii sau arhetipale chiar pentru ultimele alegeri prezidențiale. Însă toate ar păli în fața concluziilor mărturisite (pe facebook, desigur) de inepuizabilul edil al Timișoarei după “vizita wow”: “trebuie să scoatem bățul din fund”. QED
PS: nu m-am lămurit cum și pe ce cale ar fi ajuns bățul acolo, nici dacă e rezultatul unei apucături USR-iste sau e o înclinație politică generalizată. În fond, poate asta înseamnă progresul. Dacă nu chiar reforma. Totuși, imaginea asta plastică și plină de semnificații “dosnice” mi-a amintit de superbul slogan de campanie: “Nu va fi ușor. Va fi Nicușor!” Dar cine s-ar fi gândit la dimensiunea proctologică a zicerii?
