Orchestra Română de Tineret (ORT) participă, în 2025, pentru a 8-a oară la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume dedicate orchestrelor naţionale de tineret.
Festivalul, recunoscut pentru standardele sale artistice ridicate, lansează invitaţii doar celor mai valoroase orchestre de tineret la nivel internaţional. Participarea constantă a ORT confirmă statutul de ansamblu de elită al orchestrei române, în peisajul muzical european, se arată într-un comunicat.
Orchestra Română de Tineret va deschide oficial ediţia 2025 a festivalului, vineri, 1 august, de la ora 19:00, la Konzerthaus Berlin – Sala Mare, în cadrul secţiunii Europe in Focus. La pupitrul dirijoral se va afla Katharina Wincor, iar solistă va fi Ioana Cristina Goicea, una dintre cele mai apreciate violoniste românce ale noii generaţii. Repertoriul serii include: Adrian Pop – Hore, Jean Sibelius – Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 47 şi Sergei Rachmaninov – Dansurile simfonice, op. 45
În avanpremiera concertului de la Berlin, ORT va susţine acelaşi program pe 30 iulie, ora 19:00, la Sala Casino din Sinaia.
„Pot să spun cu bucurie, cu mândrie chiar, că această orchestră a dovedit un talent extraordinar. Dovadă stă această invitaţie, care se repetă aproape anual. A demonstrat că se ridică la nivelul celor mai valoroase orchestre din lume. Acest proiect se dovedeşte util şi necesar societăţii româneşti”, a declarat violoncelistul Marin Cazacu, iniţiatorul Orchestrei Române de Tineret şi actual manager al Filarmonicii „George Enescu”.
Fondată în 2008, ORT este un program artistic şi educaţional ce reuneşte cei mai buni tineri muzicieni din România. De-a lungul timpului, mulţi dintre aceştia au fost integraţi în cele mai importante orchestre simfonice ale ţării, confirmând valoarea şi utilitatea proiectului.
Ediţia 2025 a Festivalului Young Euro Classic are loc între 1 şi 17 august, pe scena Konzerthaus Berlin, sub deviza „Tomorrow’s Musicians Today”.
Festivalul propune peste 17 concerte de seară, 5 concerte de cameră şi o varietate de activităţi dedicate educaţiei muzicale. Anul acesta, în paralel cu secţiunea dedicată orchestrelor europene de tineret, festivalul include şi iniţiativa „FUTURE NOW – Tomorrow’s Traditions Today”, ce aduce în prim-plan tradiţii muzicale din Indonezia, India, Gambia, Bolivia şi regiunea Sámi, reflectând diversitatea culturală globală.