Cinci răniţi, într-un accident rutier produs pe drumul naţional 72, între Ploieşti şi Târgovişte – FOTO

Cinci persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, miercuri după amiază, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de o autoutilitară pe drumul naţional 72, între Ploieşti şi Târgovişte.

Accidentul a avut loc în localitatea Stoeneşti din judeţul Prahova, unde un autoturism si o autoutilitară care transporta alimente s-au ciocnit. În autoturism se aflau cinci persoane, în timp ce în autoutilitară era doar şoferul. Acesta din urmă a scăpat nevătămat.

În schimb, toţi cei cinci ocupanţi ai autoturismului au fost  răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.
Una dintre persoanele implicate a fost extrasă de către pompieri din autoturism.

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o motocicletă SMURD, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă cu medic şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, dintre care una cu medic.

Elena Lasconi, preşedinta USR: Domnule Ciolacu, respectaţi pensionarii României! / USR cere demiterea imediată a ministrului Muncii şi refacerea programului de recalculare a pensiilor, astfel încât pensionarii să nu mai fie puşi pe drumuri

Cel mai mare dans colectiv organizat în Bucureşti va avea loc de Noaptea Dansului, pe Calea Victoriei