Kremlinul declară că lucrează la organizarea unei noi runde de negocieri cu Kievul

#image_title

“Suntem pentru organizarea unui al treilea ciclu (după două reuniuni fără prea mult succes la Istanbul în primăvară). De îndată ce va fi stabilită o dată, vă vom informa”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus duminică Moscovei organizarea în această săptămână a unei noi runde de discuţii de pace, aflate în prezent în impas.

Anterior, presa turcă a relatat că noua întâlnire între delegaţiile rusă şi ucraineană ar putea avea loc pe 23 sau 24 iulie, informează EFE.

În ceea ce priveşte conţinutul discuţiilor, Peskov a reamintit că părţile au făcut schimb de memorandumuri privind viziunea lor asupra soluţionării conflictului şi intenţionează să le discute.

Cu toate acestea, a adăugat el, cele două documente sunt “diametral opuse”. “Urmează multă muncă diplomatică”, a spus Peskov.

Potrivit lui, componenţa delegaţiei ruse, condusă de consilierul prezidenţial Vladimir Medinski, va rămâne neschimbată.

Cu o zi în urmă, Rusia declarase că a treia rundă de discuţii cu Ucraina va avea loc la Istanbul, acelaşi oraş care a găzduit primele două runde de negocieri.

“Da, Istanbul este un loc acceptabil”, a confirmat un reprezentant rus pentru TASS.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Kievul a propus părţii ruse o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare privind schimbul de prizonieri şi ia în considerare o întâlnire între lideri pentru a obţine o pace durabilă.

Secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (Rustem) Umerov a propus părţii ruse o nouă întâlnire săptămâna viitoare. Este necesar să intensificăm dinamica negocierilor. Trebuie să facem tot posibilul pentru a obţine o încetare a focului. Iar partea rusă trebuie să înceteze să se sustragă deciziilor”, a adăugat el.

“Avem nevoie de o reuniune a liderilor pentru a asigura o pace cu adevărat durabilă. Ucraina este pregătită pentru o astfel de reuniune”, a insistat Zelenski.

Ultima reuniune între negociatorii ruşi şi ucraineni la Istanbul a avut loc în 2 iunie, la două săptămâni după prima rundă.

VIDEO ÎPS Teodosie: ‘În acest fel, Ilie a readus credința poporului, căci păgânii au strigat de dimineață până seara către zeul lor Baal, și nu i-a auzit nimeni

Conflictul care a pus pe picior de război Siria și Israelul – Autorităţile siriene evacuează familii beduine din oraşul Suwayda