PSD intensifică atacurile la Bolojan: ‘Nu mai pozați în salvatori! Ați provocat criza și acum tăiați de la cei vulnerabili’

#image_title

Într-o postare publicată pe Facebook, Mihai Weber susține că România a ajuns într-o criză provocată de politicile „haotice” ale guvernelor din perioada 2020–2023, în care PNL, USR și UDMR au guvernat „împreună și pe rând”. Deputatul social-democrat acuză actualul executiv că, sub pretextul reducerii deficitului bugetar, lovește tocmai în cetățenii de rând, în special în clasa de mijloc și în categoriile vulnerabile.

„Auzim non-stop că România este într-o situație extrem de dificilă, iar românii – atenție, doar cei din clasa de mijloc și cei vulnerabili – trebuie să accepte reduceri de salarii, pensii, scumpiri pe linie și așa mai departe!”, scrie Weber.

Parlamentarul gorjean afirmă că PSD nu fuge de responsabilitatea măsurilor pe care le-a promovat, recunoscând că partidul a majorat pensii, alocații și salarii și a investit masiv în infrastructură și servicii publice. Însă, în opinia sa, aceste „păcate” sunt în realitate beneficii concrete pentru cetățeni, nu cauze ale problemelor economice actuale.

„DA! PSD a făcut toate aceste păcate, iar beneficiari sunt românii de rând și profesioniștii, inclusiv cei cu profesii liberale, cărora acum li se vor tăia aceste drepturi”, afirmă Weber.

Criticile sale vizează direct partidele de dreapta, despre care afirmă că au provocat „accidentul” economic și acum „încearcă să salveze victimele”, pozând în eroi. În special, liderul PSD Gorj taxează blocarea proiectelor din programul „Anghel Saligny”, pe care îl consideră „cel mai de succes program de dezvoltare a României”.

„Nu mai pozați în salvatori, că a mai fost un BATMAN care a căzut în cap, tot de la voi și tot premier”, încheie, ironic, deputatul social-democrat, aluzie clară la fostul prim-ministru Florin Cîțu.

Portul Hodeida, atacat de Israel, anunţă rebeli huthi din Yemen. ”Soarta Yemenului este cea a Teheranului. Huthi vor plăti un tribut greu”, ameninţă ministurl israelian al Apărării Israel Katz

Oamenii lui Piedone au făcut prăpăd pe litoral: S-au dat amenzi de 1.5 milioane de lei și s-au închis zeci de unități