Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, care conduce de 13 ani şi Consiliul Judeţean, se arată critic faţă de decizia guvernanţilor de a stopa finanţările prin Programul “Anghel Saligny“, spunând că se loveşte direct în comunităţile locale şi este frânată dezvoltarea acestora.
“Stoparea investiţiilor nu înseamnă reformă, ci regres. Avem nevoie de soluţii, nu de blocaje. Nu am reacţionat până acum, pentru că am sperat într-o remediere, dar oprirea finanţărilor prin Programul ‘Anghel Saligny’ loveşte direct în comunităţi, în dezvoltarea satului românesc şi în speranţele a mii de oameni. Stoparea investiţiilor înseamnă şantiere abandonate, oprirea a ceea ce s-a construit până acum cu greu, cu muncă şi cu încredere.
Putem vorbi despre reducerea cheltuielilor, despre eficienţă, dar nu despre oprirea dezvoltării. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, spun cu toată responsabilitatea: avem nevoie de soluţii, nu de blocaje; avem nevoie de dezvoltare, nu de pauză – cu preţul viitorului comunităţilor noastre”, a scris Moldovan luni seara pe pagina sa de Facebook.
Liderul judeţean al PSD consideră că trebuie făcută o “reformă adevărată” şi sugerează reducerea cheltuielilor publice “acolo unde ele nu aduc valoare”, precum “consiliile de administraţie formale, fără impact”, “salarii plătite fără justificare şi externalizări nejustificate”.
Radu Moldovan subliniază că este alături de toţi primarii din judeţul Bistriţa-Năsăud, indiferent de culoarea politică, ce dezvoltă proiecte de apă, canalizare, drumuri, educaţie.
“Vom continua să lucrăm împreună pentru dezvoltarea fiecărei comunităţi, indiferent de obstacolele puse în faţa noastră. Aşadar, spun un NU hotărât stopării investiţiilor în comunităţile României! Indiferent de vremuri, trebuie să punem mai presus binele oamenilor şi viitorul comunităţilor noastre”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.