Ionuţ Stroe: BPN la PNL, pe 26 august, pentru a convoca structura care va desemna candidatul pentru cursa prezidenţială/ Consiliul Naţional în care Nicolae Ciucă va fi anunţat oficial ca prezidenţiabil, cel mai probabil pe 7 septembrie

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că formaţiunea va organiza o şedinţă de BPN, pe 26 august, pentru a convoca structura de conducere care va desemna candidatul pentru cursa prezidenţială, el precizând că, în 7 septembrie, cel mai probabil, va fi Consiliul Naţional în care Nicolae Ciucă va fi anunţat oficial ca prezidenţiabil. Stroe a mai spus că Nicolae Ciucă este candidatul PNL şi este susţinut de tot partidul.

Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că PNL va avea un Birou Politic Naţional, pe 26 august. ”Foarte probabil ca acest Birou Politic Naţional din 26 să fixeze şi să convoace structura care va desemna candidatul pentru cursa prezidenţială. Asta înseamnă că, estimând, în prima săptămână a lunii septembrie vom avea un Consiliu Naţional care va lua această decizie”, a spus Stroe.

El a avansat data de 7 septembrie pentru organizarea Consiliului Naţional, în care va fi făcut anunţul oficial.

”Astăzi, Nicolae Ciucă este candidatul PNL, este susţinut de tot partidul şi cu siguranţă avem toate motivele să fim optimişti”, a mai spus Stroe.

El a menţionat că ”în acest moment, profilul pentru a reprezemta PNL în această competiţie prezidenţială este Nicolae Ciucă, care a întrunit încrederea partidului şi are calităţile necesare pentru această funcţie”.

Despre anunţul lui Marcel Ciolacu privind intrarea în cursa prezidenţială, Ionuţ Stroe a arătat că simplifică lucrurile şi probabil vom avea un tur doi al alegerilor între Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.

Un jucător a fost eliminat după ce a urinat pe teren

Constanţa: Un microbuz în care se aflau cinci persoane a intrat într-un copac/ Două fete au ajuns la spital