Constanţa: Un microbuz în care se aflau cinci persoane a intrat într-un copac/ Două fete au ajuns la spital

Un microbuz în care se aflau cinci persoane şi un autoturism au fost implicate, miercuri seara, într-un accident produs în judeţul Constanţa. Microbuzul a intrat într-un copac, două fete fiind transportate la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri seara, la un accident rutier petrecut pe DN 3, la ieşirea din localitatea Murfatlar spre Ciocârlia. În evenimentul rutier ar fi fost implicate un microbuz şi un autoturism, iar autovehiculul de transport persoane a ajuns într-un copac.

 
Acolo s-au deplasat mai multe autospeciale de intervenţie şi SMURD, dar şi ambulanţe ale Serviciului Judeţean.  

 
Pompierii au precizat că în accident au fost implicaţi şoferul microbuzului, două fete şi un bărbat aflaţi în microbuz şi şoferul autoturismului. La spital au fost transportate cele două fete, de aproximativ 17 ani, pentru îngrijiri medicale.

Ionuţ Stroe: BPN la PNL, pe 26 august, pentru a convoca structura care va desemna candidatul pentru cursa prezidenţială/ Consiliul Naţional în care Nicolae Ciucă va fi anunţat oficial ca prezidenţiabil, cel mai probabil pe 7 septembrie

Prahova: Bărbatul suspectat că şi-a abuzat timp de patru ani fiica vitregă, care s-a sinucis, a fost arestat preventiv. Fata era adoptată şi avea un copil cu cel care o abuzase