În luna mai, Ucraina şi Rusia au început să poarte discuţii directe pentru prima dată în ultimii trei ani. Până acum, negocierile au condus la un schimb pe scară largă de prizonieri de război, în cel mai recent fiind eliberaţi soldaţi sub 25 de ani şi combatanţi grav răniţi.
Delegaţia rusă este condusă din nou de consilierul prezidenţial şi fost ministru al culturii Vladimir Medinski, în timp ce echipa ucraineană este formată din 14 membri şi e condusă de fostul ministru al apărării Rustem Umerov, numit între timp şef al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare.
Din echipa de negociere ucraineană fac parte de asemenea consilierul şefului administraţiei prezidenţiale Oleksandr Bevz, şeful adjunct al Statului Major al Forţelor navale Oleksandr Diakov şi prim-adjunctul ministrului de externe Serghii Kisliţa. Din delegaţia Kievului, ce are 14 membri, mai fac parte reprezentanţi ai agenţiilor ucrainene de securitate şi de informaţii, ai forţelor armate şi ai parlamentului.
Discuţiile erau programate să înceapă la ora locală 19:00, care coincide cu ora Moscovei şi a Kievului, la Palatul Ciragan din Istanbul.
La fel ca la rundele precedente, echipa rusă la negocierile de la Istanbul este alcătuită din patru membri de bază şi patru experţi, potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS.