Marcel Ciolacu a discutat cu Ursula von der Leyen despre aderarea României la Schengen pe terestru: Este cel mai mare susţinător al nostru şi va fi umăr la umăr alături de România / Aşteptăm alegerile din Austria, în septembrie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Bruxelles, că a discutat cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre aderarea României la Schengen, el arătând că aceasta este cel mai mare susţinător al nostru şi va fi umăr la umăr alături de România. Premierul a precizat că aşteptăm alegerile din Austria, în septembrie şi îşi doreşte ca în viitoarea majoritate din Austria, după aceste alegeri din septembrie, partidul care face parte din familia europeana S&D să fie cooptat la guvernare şi atunci lucrurile o să ne fie mult mai uşoare.

”Dânsa a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai României. Nu aş vrea să intru în detaliile discuţiei, dar am discutat, cum era şi normal. Aşteptăm alegerile din Austria şi eu îmi doresc ca în viitoarea majoritate din Austria, după aceste alegeri din septembrie, partidul care face parte din familia europeana S&D să fie cooptat la guvernare şi atunci lucrurile o să ne fie mult mai uşoare”, a declarat premierul Ciolacu, întrebat dacă a discutat cu Ursula von der leyen despre aderarea României la Schengen şi pe terestru..

Şeful Executivului a menţionat că ”prim-ministrul actualei guvernări este din partea PPE, familie europeană din care face parte şi PNL”.

Despre şansele României de a intra în Schengen, pe terestru, premierul Ciolacu a spus: ”Categoric, dar ne trebuie maturitate şi mai multă înţelepciune şi o abordare, aţi văzut, total diferită faţă de cei dinaintea mea, împreună cu vicepremierul şi ministrul de interne, Cătălin Predoiu şi se vede, am intrat cu dreptul în Schengen maritim şi aerian”.

Despre o garanţie din partea preşedintei Comisiei Europene,Ciolacu a spus că Ursula von der Leyen este cel mai mare susţinător al nostru. 

”Dânsa este cel mai mare susţinător al nostru şi va fi umăr la umăr alături de România pentru acest demers şi consideră că România estenedreptăţită pentru că nu a intrat în Schengen şi terestru”, a completat Ciolacu. 

FSB deschide o anchetă penală împotriva unui jurnalist de la CNN şi a două jurnaliste ucrainene care au realizat reportaje în Kursk, cu privire la trecrea ”ilegală” a frontierei. Doi jurnalişti de la RAI, Stefania Battistini şi Simone Traini, în aceeaşi s

Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: A înţeles eforturile făcute de România / Vom propune Executivului european un acord pe 7 ani prin care putem să ne dezvoltăm economic prin investiţii, dar şi să reducem deficitul bugetar