Un angajat al Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi a fost arestat preventiv, fiind acuzat că ar fi agresat sexual o adolescentă de 17 ani, care era internată.
Bărbatul are 45 de ani şi lucrează ca registrator medical în cadrul Spitalului de Copii din Iaşi. Incidentul s-a petrecut pe 10 iulie.
Surse din cadrul anchetei susţin că bărbatul ar fi chemat-o pe tânără într-o cameră tehnică din incinta spitalului, spunându-i că îi va da rezultatele unor analize medicale, iar în încăperea respectivă a început să o atingă în zonele intime. Fata a reuşit să fugă şi a sunat-o pe mama sa, aceasta din urmă fiind cea care a anunţat Poliţia.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale l-au reţinut pe bărbat, pentru agresiune sexuală comisă asupra unui minor. În cursul zilei de joi, magistraţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au dispus emiterea mandatului de arestare pentru 30 de zile pe numele acestuia.
Conducerea Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi a anunţat că a demarat o anchetă internă în acest caz.