Italia s-a retras din restul Jocurilor Mondiale Universitare de la Essen, Germania, după ce gimnastul Lorenzo Bonicelli a căzut în timpul exerciţiului său şi a suferit o accidentare gravă la gât, care a necesitat o intervenţie chirurgicală, a anunţat vineri agenţia de presă ANSA.
Bonicelli, în vârstă de 23 de ani, a fost transportat de urgenţă la un spital din apropiere, după ce a primit asistenţă medicală imediată din partea oficialilor medicali prezenţi la faţa locului, a declarat Federaţia Italiană de Gimnastică (FGI) într-un comunicat.
„În timpul probei masculine de gimnastică artistică pe echipe… italianul Lorenzo Bonicelli a suferit o accidentare gravă după o cădere de la inele în a treia rotaţie”, a declarat miercuri FGI.
Italia s-a retras din competiţie din cauza impactului emoţional pe care incidentul l-a avut asupra restului echipei, a precizat ANSA.