Proiectul fierbinte la Ministerul Dezvoltării: Se amână proiectele pe Anghel Saligny. Numai cele mari primesc bani

#image_title

Ministerul Dezvoltării a publicat vineri un proiect de act normativ menit să prioritizeze investițiile finanțate din bugetul național, pentru a asigura o utilizare mai eficientă a fondurilor publice.

Ministrul Cseke Attila a declarat că măsurile sunt necesare pentru reevaluarea priorităților investiționale la nivel central și local și pentru menținerea echilibrului bugetar. Potrivit proiectului, resursele financiare vor fi direcționate spre programe cu grad de execuție ridicat și impact semnificativ, fără a afecta obiectivele majore de dezvoltare națională.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se propune ca toate contractele de execuție să fie semnate până la sfârșitul anului viitor.

În plus, Ministerul Dezvoltării va putea finanța, din venituri proprii, verificările tehnice ale lucrărilor, pentru a accelera procesul de implementare. Pentru stadioanele aflate în construcție sau modernizare, finanțarea se va face doar dacă autoritățile locale participă cu 20% din valoarea investiției.

De asemenea, până la 1 iulie anul viitor, nu vor începe noi lucrări decât dacă sunt susținute integral din fonduri locale.

Proiectul propune și comasarea unor programe cu obiective similare, cum ar fi cele care vizează extinderea rețelelor de apă și canalizare, pentru a evita suprapunerile.

Totodată, alte programe vor fi suspendate temporar, inclusiv cele pentru construcția de săli de sport, așezăminte culturale, drumuri locale și județene, sau lucrări la fose septice.

„Aceste măsuri vor garanta finalizarea proiectelor aflate în stadii avansate și vor contribui la disciplinarea cheltuielilor publice într-un context economic dificil”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Un sfert dintre copii de până la cinci ani şi femei însărcinate şi care alăptează, examinaţi de MSF în Fâşia Gaza în ultimele două săptămâni, suferă de malnutriţie. MSF denunţă ”o foamete deliberată, provocată de către autorităţile israeliene în campania

Fostul ministru de Finanţe Adrian Câciu (PSD) atacă Guvernul în termeni contondenți: Împăratul este gol!