Israelul va permite altor ţări să paraşuteze ajutoare în Fâşia Gaza începând de vineri, a anunţat postul de radio al armatei israeliene, preluat de Reuters, scrie Agerpres.
Radioul citează un oficial militar; agenţia de presă nu a reuşit să obţină imediat o confirmare de la un purtător de cuvânt al forţelor armate.
Ministerul sănătăţii din Gaza, controlat de organizaţia islamistă palestiniană Hamas, a afirmat că în teritoriul respectiv au murit de foame peste 100 de oameni după ce Israelul a blocat livrările de alimente începând din martie.
Israelienii – care luptă împotriva Hamas din 7 octombrie 2023, când această organizaţie a atacat pe teritoriul israelian – au ridicat blocada în mai, dar au implementat restricţii despre care susţin că sunt necesare pentru a preveni deturnarea ajutoarelor către grupări militante.
În primele două săptămâni din iulie, UNICEF (agenţia ONU pentru copii) a tratat 5.000 de copii din Gaza ameninţaţi de subnutriţia acută.
Miercuri, şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Gebreyessus, a declarat că populaţia din Gaza suferă de foamete provocată de blocarea ajutoarelor către enclava palestiniană.