Ursula von der Leyen se va întâlni duminică în Scoţia cu Donald Trump în încercarea de a ajunge la o înţelegere pe tema tarifelor. Şeful Casei Albe a descris şansele unui acord ca fiind „50-50”

#image_title

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va întâlni duminică, în Scoţia, cu preşedintele Donald Trump pentru a discuta despre tarife, după ce preşedintele SUA a descris perspectivele unui acord cu UE ca fiind de „50-50”, relatează POLITICO.

„În urma unei convorbiri telefonice constructive” cu Donald Trump, „am convenit să ne întâlnim duminică în Scoţia pentru a discuta relaţiile comerciale transatlantice şi modul în care le putem menţine puternice”, a anunţat von der Leyen vineri într-o postare pe X.

Acum trei săptămâni, UE şi SUA erau aproape de a ajunge la un acord privind un tarif de bază de 10%, dar Trump a dat totul peste cap, ameninţând cu tarife de 30%. Termenul limită pentru intrarea în vigoare a tarifelor lui Trump a fost mutat de la 9 iulie la 1 august.

„Aş spune că avem şanse 50-50, poate mai puţin, dar şanse 50-50 de a ajunge la un acord cu UE”, a declarat Trump reporterilor la Casa Albă înainte de a pleca în vizita privată din Marea Britanie, unde va avea discuţii şi cu premierul Keir Starmer.

Diplomaţi ai UE informaţi cu privire la această chestiune au declarat pentru POLITICO că se aşteaptă la un acord pentru tarife de bază de 15% din partea SUA înainte de termenul limită stabilit de Trump pentru 1 august.

„Toată lumea este destul de tensionată”, a declarat un diplomat al UE. „Au continuat să revină” asupra declaraţiilor, a arătat el, referindu-se la partea americană.

Trump a anunţat în aprilie tarife de până la 50 % pentru 60 de parteneri comerciali.

Preşedintele SUA a declarat că orice acord cu ţările UE va trebui să prevadă „reducerea tarifelor, deoarece acestea sunt în prezent de 30%”. În esenţă, acest lucru depinde de disponibilitatea blocului de a reduce barierele la exporturile americane, a menţionat Trump.

Dacă Trump blochează acordul în curs de negociere, UE este gata să riposteze, au declarat diplomaţii europeni pentru POLITICO. Una dintre măsuri ar fi impunerea de tarife asupra produselor americane în valoare de 93 de miliarde de euro, măsură aprobată joi de ţările UE.

Anul trecut, Statele Unite au exportat produse în valoare de aproximativ 370 de miliarde de dolari către UE. O mare parte din acestea, împreună cu unele exporturi de servicii americane, ar putea fi afectate de represaliile UE.

Cu toate acestea, Trump a declarat reporterilor că este mai optimist în ceea ce priveşte încheierea unui acord cu UE decât era în privinţa încheierii unui acord cu Japonia în zilele premergătoare acordului dintre Washington şi Tokyo de săptămâna trecută. „Aş fi spus că avem 25% şanse cu Japonia. Ei au continuat să revină şi am ajuns la un acord”, a declarat el.

Rareş – Petru Achiriloaie: Vrem să construim mai multe circuite pentru consumul de substanţe psihoactive în ţară/ Finanţare de 30 milioane euro

Tenis: Emma Răducanu e în semifinale la Washington, după ce a eliminat-o pe Maria Sakkari