Sindicatul Angajaților din Guvern cere demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu: ‘Reforma statului nu poate fi condusă de un mituitor’

#image_title

Organizația sindicală denunță „incompatibilitatea totală” dintre faptele recunoscute de Anastasiu și exercitarea oricărei funcții executive într-un stat de drept. „Recunoașterea explicită, în fața instanței, a implicării sale într-un sistem de mituire sistematică, desfășurat pe o perioadă de opt ani în relația cu ANAF, este incompatibilă cu orice funcție publică, cu atât mai mult cu una de rang guvernamental”, se arată în comunicat.

Potrivit Deciziei prim-ministrului nr. 336/2025, vicepremierul Anastasiu are în sarcină coordonarea reformei statului și eficientizarea instituțiilor publice, fiind responsabil de avizarea actelor normative în acest domeniu. Cu alte cuvinte, susțin sindicaliștii, „este responsabilul principal pentru restructurarea ‘ființelor umane’ angajate în sistemul public și modernizarea aparatului administrativ”.

Această misiune, afirmă sindicatul, devine complet lipsită de credibilitate în condițiile în care tocmai Anastasiu este cel care a recunoscut că, timp de aproape un deceniu, a întreținut relații corupte cu o instituție de control fundamentală – ANAF. „Nu poate exista eficientizare a instituțiilor publice sub conducerea unui om care a mituit reprezentanți ai uneia dintre cele mai importante instituții fiscale din România”, susțin semnatarii documentului.

Sindicatul avertizează că lipsa unei reacții instituționale ferme în acest caz „adâncește ruptura dintre cetățeni și administrație” și subminează orice efort autentic de recâștigare a încrederii publice. „Menținerea dlui Michael-Dragoș Anastasiu în poziția de viceprim-ministru este o sfidare publică”, se arată în comunicat.

De asemenea, angajații din aparatul guvernamental afirmă că orice reformă coordonată de un fost mituitor va fi percepută ca un exercițiu ipocrit, și nu ca un proiect real de modernizare a statului. „Reforma statului nu poate fi delegată unui om care a contribuit, prin faptele sale, la deformarea atribuțiilor legale ale instituțiilor și la perpetuarea unor rețele de complicitate fiscală”, se mai precizează.

Într-un apel simbolic către opinia publică și decidenți, comunicatul se încheie cu o delimitare categorică de comportamentele corupte tolerate sau ignorate de putere: „NOI NU suntem EI. NOI suntem administrația publică ONESTĂ.”

Până la această oră, premierul Ilie Bolojan nu a oferit nicio reacție personală, iar purtătoarea de cuvânt a Guvernului a fost contrazisă public de DNA în legătură cu calitatea procesuală a lui Anastasiu.

Sindicatul avertizează că orice întârziere în demiterea vicepremierului va transforma întreaga retorică despre „guvernul reformei” într-un discurs gol de conținut: „Acest Guvern trebuie să dovedească fermitate morală, nu doar tehnocrație decorativă. Orice întârziere a acestui gest de retragere transformă promisiunea de reformă într-o simplă retorică ipocrită.”

FOTE 2025: Lena Maria Ionescu, medalie de bronz la săritură în înălţime

Ministerul Transporturilor pregăteşte o investiţie de peste 756 milioane lei în modernizarea drumului naţional 73C, Tigveni-municipiul Râmnicu Vâlcea