- Jeffrey Epstein a fost găsit spânzurat în celula în care era încarcerat, la New York, la 10 august 2019, unde aştepta să fie judecat cu privire la infracţiuni sexuale.
În 2003, când a implinit vârsta de 50 de ani, Jeffrey Epstein a primit un album de felictări semnate de apropiaţi.
Cartea de felicitări a fost iniţiativa partenerei sale de atunci, Ghislaine Maxwell, condamnată în 2022 la 20 de ani de închsoare.
Între aceste scrisori, dezvăluie WSJ, se află o scrisoare de la Donald Trump,de câteva rânduri, dactilografiată, în interiorul conturului unei femei nud.
Semnătura preşedintelui american apare sub talia femeii, pe post de păr pubian, potrivit ziarului american.
Aceste dezvăluiri zguduie în ultimele zile Casa Albă, care a dat în judecată atît The Wall Street Journal , cât şi pe directorul publicaţiei, Rupert Murdoch.
Bill Clinton i-a transmis şi el un mesaj prietenului său finanţist Jeffrey Epstein cu acea ocazie.
”Este liniştitor, nu-i aşa, că ţi-ai păstrat în tot acest timp, de-a lungul tuturor aceşti ani de învăţare şi de cunoaştere, de aventuri şi de (ilizibil), şi că ţi-ai păstrat curiozitatea din copilărie, voinţa de a face diferenţa şi alinarea prietenilor”, scria în acest mesaj fostul şef de stat democrat în perioada 1992-2000.
Rândurile scrise de Bill Clinton, la fel ca ale lui Donald Trump, apar în secţiunea ”prieteni” ai albumului, în care au semnat, de asemenea, miliardarul Leon Black, patronul de presă Mortimer Zuckerman, fostul director al Victoria’s Secret Leslie Wexner sau fostul director francez al agenţiei de manechine Jean-Luc Brunel.
În această ”carte de aur”, apropiaţii lui Jeffrey Epstein au scris la rubricile ”ştiinţe”, ”Brooklyn”, ”familie” sau ”afaceri”.
????BREAKING: President Trump just called out Bill Clinton on live television when asked about Epstein:
“You ought to be speaking about Bill Clinton who went to the island 28 times. I never went to the island. They’re a bunch of sick people.” pic.twitter.com/vRAUED2UzM
— Benny Johnson (@bennyjohnson) July 25, 2025
Nu este pentru prima oară când numele lui Bill Clinton este ascoiat celui al lui Jeffrey Epstein.
În ianuarie 2024. o judecătoare din New York dezvăluia nume ale unor cunoştinţe, apropiaţi, victime sau presupuşi complici ai finanţatorului american.
Între cele până la 180 de nume apăreau şi cele ale democratului Bill Clinton şi republicanului Donald Trump, fără să se menţioneze însă vreo urmă de comportament ilegal sau condamnabil al acestora.
Cu câţiva ani mai înainte, imediat după sinuciderea lui Jeffrey Epstein, la locuinta sa, în Manhattan, la New York, s-a găsit un tablou.
Bill Clinton apare în tablou în travesti, purtând o rochie albastă şi pantofi cu toc roşii, aşezat pe un fotoliu, în Biroul Oval, un fel de ”Oncle Sam” al lui James Montgomery Flagg.
BREAKING: Wall Street Journal now reports on Bill Clinton’s alleged birthday letter to Jeffrey Epstein:
“It’s reassuring isn’t it, to have lasted as long, across all the years of learning and knowing, adventures and [illegible word], and also to have your childlike curiosity,… pic.twitter.com/S2kh2HCi9T
— ALX ???????? (@alx) July 24, 2025
Ţinuta lui Bill Clinton era interpretată atunci ca o trimitere la Monica Lewinsky, o secretară cu care a avut o relaţie extraconjugală în timpul preşedinţiei.
Potrivit unui purtător de cuvânt al fostului preşeidnte, Jeffrey Epstein a făcut patru călătorii cu avionul miliardarului, scrie Times of Israel.
El a declarat că Bill Clinton ”nu ştia nimic despre teribilele infracţiuni de care Jeffrey Epstein a pledat vinovat în Florida în urmă cu câţiva ani şi nici despre cele de care a fost acuzat la New York” în urmă cu şase ani.
Şapte imagini false şi un video fals cu Trump şi Epstein, văzute de milioane de ori pe platforme, anunţă organismului de supravegherea dezinformării NewsGuard
Cel puţin şapte fotografii false şi un video fals, în care preşedintele american Donald Trump apare alături de delincventul sexual Jeffrey Epstein – generate cu ajutorul unor instrumente ale inteligenţei artificiale (AI) – au fost văzute de milioane de ori pe reţele de socializare, potrivit organismului de supravegherea dezinformării NewsGuard, relatează AFP.
Preşedintele american şi finanţistul bogat, găsit spânzurat în 2019 înainte să fie judecat într-un proces cu privire la infracţiuni sexuale, s-au frecventat timp de mulţi ani şi există imagini reale în care apar împreună.
Însă Donald Trump s-a împotmolit în scandalul Epstein de peste două săptămâni.
Cel puţin şapte imagini false şi un video fals, generate de AI, în care apar împreună au fost văzute de 7,2 milioane de ori pe diverse platforme, anunţa vineri NewsGuard.
În videoul fals, cei doi danează în apropiere de femei tinere.
În două fotografii generate de AI, Trump şi Epstein apar pe o canapea, înconjuraţi de fete minore – o scenă care nu apare în niciuna dintre imaginile autenficate ale celor doi, potrivit platformei de supravegherea dezinformării.
NewsGuard a stabilit cu ajutorul unor software de detectare – ca Hive şi IdentifAI – că este vorba despre imagini generate de AI.
Donald Trump încearcă – de când a rezibucnit scandalul Epstein la începutul lui iulie – să se distanţeze de fostul finanţist newyorkez, al cărui apropiat era în urmă cu peste 20 de ani.